Se validează ATOP-ul, după crima de la Gara de Nord din Timișoara. Cine face parte din structură?

Consilierii județeni sunt chemați să valideze Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș, în conformitate cu prevederile legii cu privire la funcționarea Poliției Române. Structura funcționează pe lângă Consiliul Județean Timiș și este condusă de președintele CJT. Funcționarea entității a fost adusă în discuție de autoritățile județene în ultima săptămână, după crima care a avut loc în zona Gării de Nord. 

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) se organizează şi funcţionează la nivelul fiecărui județ, este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, a cărei activitate se desfăşoară pentru a asigura un climat de siguranţă şi securitate publică.

ATOP sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie, face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi a ordinii publice, prezintă trimestrial informări în şedinţele consiliului judeţean asupra nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii și elaborează anual un raport asupra eficienţei activităţii unităţilor de poliţie.

Mandatul membrilor autorităţii teritoriale de ordine publică este valabil pentru patru ani, până la alegerile viitoare. Cheltuielile necesare pentru desfășurarea activității ATOP se suportă din bugetul propriu al județului.

Pentru activitatea desfășurată în plen și comisii, membrii ATOP Timiș beneficiază de o indemnizație de ședință în cuantum de 5% din indemnizația lunară a președintelui CJT. onsiliului Județean Timiș.

Cine va face parte din ATOP Timiș?

Președintele ATOP Timiș este șeful CJT, Alin Nica. Din comitetul de organizare al ATOP vor face parte: vicepreședintele CJT Alexandru Proteasa și consilierii Viviana Țecu, Călin Dobra și Valentin Korman, dar și subprefectul Andrei Molnar și Alin Petecel, inspector-șef IPJ Timiș. Secretariatul executiv al ATOP Timiș va fi asigurat de Lavinia Simona Lupulescu, inspector superior și Bogdan Nădăștean, consilier superior în Direcția Administrație Publică Locală din cadrul CJ Timiș. Cei trei reprezentanți ai comunității care vor fi membri ATOP Timiș sunt: Liliana Oneț, Lia-Lucia Epure și Florian Mihalcea.

CITEȘTE ȘI: Reacția prefectului de Timiș după crima din zona Gării de Nord din Timișoara. Ce a solicitat MAI? 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/