Se uită la vecini! Târgul de vechituri va fi reorganizat după modelul piețelor de mărunțiș din Cluj sau Oradea

piata vechituri lugoj

Municipalitatea lugojeană este aproape de finalizarea regulamentului de funcționare a viitorului târg de vechituri, care însă va fi deschis din primăvară într-o altă locație, tot la marginea orașului.

Nu există nicio șansă ca în acest an să mai funcționeze târgul de vechituri din Lugoj, care cel mai probabil se va redeschide abia în primăvară, într-o nouă locație, în zona fostului hipodrom. Acolo va fi organizată de la zero o nouă piață de vechituri, dar și un târg auto, toate urmând să funcționeze după un regulament la care încă se lucrează. Modele de urmat, după cum spune primarul Claudiu Buciu, sunt administrațiile din Oradea și Cluj.

„Regulamentul este aproape gata, nu este finalizat, cei care se vor ocupa de buna funcționare a acestei piețe de vechituri au fost la primăriile din Oradea și Cluj să vadă cum funcționează acest tip de piață. În prima fază vor organiza doar târgul, după care vom deschide și o piață de mașini. Va fi un regulament nou, cu mai multe facilități și va fi și o sursă de venit pentru noi. Gândiți-vă că, deși există o participare numeroasă la târg, noi nu câștigam nimic pentru că administratorii de acolo nu își făceau treaba”, a spus primarul Claudiu Buciu.

Piața va fi amenajată de la zero, pe o suprafață mult mai mare și destinată comerțului.

Funcționarea pieței de vechituri a fost suspendată în această vară, după ce Primăria Lugoj a înregistrat zeci de plângeri din partea locuitorilor din zona străzii Oloșagului, unde funcționa târgul până la aceea dată, deranjați de zgomotul și mizeria pe care le făceau comercianții.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/