Primăria Timișoara vrea să organizeze, la sfârșitul acestei luni, o nouă acțiune de dezinsecție. Mai precis, se va stropi împotriva țânțarilor atât de la sol cât și din aer în perioada 19 – 30 septembrie, dacă vremea va permite desfășurarea acestei acțiuni.
La Timișoara se pregătește o nouă acțiune de dezinsecție. Primăria anunță că aceasta este programată în perioada 19 – 30 septembrie.
„Activitatea demarează cu tratamente terestre de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Timişoara în perioada 19 – 25 septembrie, între orele 21.00 – 06.00, continuată cu aviotratamentul care se aplică dimineaţa de la răsărit până la ora 10.00 şi seara, după ora 17.00 până la asfinţit”, a informat Primăria Timișoara.
Firma care va realiza dezinsecția este Coral Impex SRL, în baza contractului încheiat cu primăria. Societatea va folosi substanțe avizate de către Ministerul Sănătății.
„Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor, în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a evita eventualele incidente neplăcute. Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate”, au transmis reprezentanții instituției.
În cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfăşurare a acestei acţiuni va fi extinsă.
De asemenea, Primăria Timișoara le amintește locuitorilor că au obligația de a lua măsuri pentru combaterea rozătoarelor, insectelor și a altor dăunători din spațiile proprii. În caz contrar, persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 lei, iar cele juridice între 1.000 și 2.500 lei.