Se schimbă regulile în Caraș-Severin! Ce măsuri trebuie respectate de astăzi în contextul pandemiei?

business owner attractive young asian man in apron hanging we're

Odată cu prelungirea stării de alertă, se schimbă și măsurile pe care le impun autoritățile în contextul pandemiei. Prefectura cărășeană a anunțat ce reguli trebuie să respecte locuitorii județului începând de astăzi, indiferent de rata de infectare din comunitate.

Starea de alertă a fost prelungită pentru încă 30 de zile pe teritoriul României. În acest context, s-a decis schimbarea unor măsuri pentru populație, anunțate ieri de Prefectura cărășeană. Acestea se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată, începând cu data de 10 decembrie, pentru o perioadă de 14 zile, până în 23 decembrie, urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade.

În toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, spațiile publice deschise cu aglomerări de persoane, mijloacele de transport în comun, locul de muncă, piețe, târguri și locurile unde se formează cozi.

În același timp, au fost adoptate măsuri de relaxare precum:
– eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
– creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între orele 05.00 -22.00;
– eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
– eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24-25 decembrie și 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022;
– permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/