Campionatul Ligii a III-a de fotbal se reia astăzi, când se dispută primele meciuri din etapa a XVI-a. CSM Reşiţa joacă de la ora 15, în Valea Domanului, cu CFR Simeria, în timp ce, celelalte două reprezentante ale judeţului, Autocatania Caransebeş şi Gloria Reşiţa se întâlnesc mâine, între ele.
Echipa pregătită de Leo Doană are parte de un prim meci oficial în acest an foarte greu. Pe lângă valoarea adversarului, echipa din Simeria aflându-se pe podium în seria a V-a, fotbaliştii reşiţeni trebuie să suplinească şi câteva absenţe importante. Gurici şi Pitaru vor lipsi cu siguranţă de la meciul de astăzi, care începe la ora 15, dar incertă este şi prezenţa în primul unsprezece şi a lui Breşneni, creierul de la mijlocul terenului. Leo Doană aşteaptă însă mult de la noii veniţi, mai ales de la Bitiş, jucător care a cochetat cu ligile superioare şi care ar trebui să facă diferenţa în eşalonul trei, des criticat pentru nivelul foarte slab.
Preşedintele CSM Reşiţa nu concepe alt rezultat decât victoria, chiar dacă admite că meciul nu va fi deloc uşor. “Ne-am pregătit bine în iarnă, echipa s-a întărit prin cele câteva transferuri pe care le-am făcut, s-a prezentat bine în meciurile amicale şi nu văd de ce nu am câştiga. E important pentru noi să pornim cu dreptul”, a spus Cristian Bobar. Vremea se anunţă frumoasă astăzi, astfel că, fanii grupării din Valea Domanului sunt aşteptaţi şi ei în număr cât mai mare la meciul cu CFR Simeria.
Un alt joc interesant are loc mâine, la Caransebeş, când Autocatania întâlneşte, de la ora 15, Gloria Reşiţa, echipă aproape condamnată deja la retrogradare.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Kenosis anunță că nu mai dorește spațiul din centrul Timișoarei, unde a funcționat fosta florărie Horticultura, „pentru că nu dorim că jocurile politice să distrugă misiunea construită din 2017”. ...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Diana Apetrei |
03 February 2026
Primăria Ticvaniu Mare trece la sancțiuni pentru aruncarea ilegală a gunoaielor
Daria Alexandrescu |
03 February 2026
ANM: Ger, vânt puternic și precipitații mixte! Caraș-Severinul și Timișul, sub Cod galben
Diana Apetrei |
03 February 2026
Mobilitatea urbană și cultura, reunite într-un proiect academic internațional
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

