Se redeschide Sinagoga din Cetate pentru public. Lucrările nu sunt încă finalizate

sinagoga cetate

Sinagoga din Cetate, una dintre cele mai importante atracții turistice din Timișoara, își redeschide porțile vineri, deși lucrările de reabilitare nu sunt încă finalizate. Aici vor fi oficiate din nou slujbe religioase și vor fi organizate evenimente culturale.

Sinagoga din Cetate, aflată în curs de restaurare, își redeschide porțile pentru public. Dominic Fritz a anunțat că acest lucru se va întâmpla vineri, în cadrul unei ceremonii festive.

Sinagoga din Cetate a fost închisă în anul 1985. A fost desacralizată acum 25 de ani și de atunci nu a mai fost folosită ca și lăcaș de cult. De vineri, acest lucru se va schimba și vom redeschide cu ceremonie festivă Sinagoga din Cetate. De ce vineri? În 7 mai 1872, împăratul Franz Joseph a făcut o vizită în Timișoara și a vizitat această sinagogă. Deci acum exact 150 de ani. Anul acesta, 7 mai pică sâmbătă, dar am zis că o facem cu o zi înainte, ca să comemorăm această zi istorică și în același timp, în sfârșit să redăm această sinagogă și comunității evreiești, dar și comunității timișorene. Va fi o clădire care va servi ca o clădire pentru rugăciune, dar și ca o clădire culturală. În total, Primăria Timișoara a dat și dă în acest an peste un milion de lei finanțare pentru lucrările de reabilitare la această sinagogă. Doar anul trecut și anul acesta am alocat peste 840.000 lei”, a declarat primarul Timișoarei.

Luciana Friedmann, președintele Comunității Evreiești din Timișoara, a precizat că Sinagoga din Cetate va fi deschisă timp de două săptămâni pentru public. Lucrările de reabilitare a clădirii încă nu sunt finalizate.

Această sinagogă a fost timp de 15 ani într-un contract de comodat cu Filarmonica Banatul. Iată am ajuns în acest an cu o sinagogă funcțională. Putem să facem o redeschidere a acestei sinagogi, care nu este una finală. Facem acum un moment special în amintirea acestui eveniment din urmă cu 150 de ani. Nu va fi suficient spațiu pentru a-i primi vineri pe toți cei ce vor să vadă obiectivul redeschis, dar timp de două săptămâni va fi vizitabil și chiar invităm timișorenii să vină să vadă într-un interval orar pe care-l vom comunica sinagoga în interior. Lucrările de consolidare, de structură sunt finalizate. În ceea ce privește restaurarea artistică, mai sunt lucrări de făcut și în interior, și în exterior. Un lucru foarte frumos este cupola care și-a recăpătat frumusețea de odinioară. La pictură se va mai lucra destul de mult în interior. De asemenea, căutăm surse de finanțare și pentru refacerea orgii, care este una cu o valoare inestimabilă din punct de vedere muzical, așa cum ne-au spus specialiștii”, a explicat Luciana Friedmann.

În acest moment, în Timișoara mai trăiesc aproximativ 600 de evrei. Comunitatea Evreiască din Timișoara face eforturi și pentru ca Sinagoga din Fabric să poată fi renovată.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/