Se promovează principiile egalităţii de şanse!

Proiectul „Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Caraș-Severin și Mehedinți” a dat startul la o nouă acţiune săptămâna aceasta.

Concursul de proiecte de promovare a principiilor egalității de șanse și nondiscriminării în mediul educațional a fost lansat odată cu deschiderea noului an şcolar. Potrivit organizatorilor, acesta este rezultatul unui prolific schimb de idei generat de cadrele didactice cu prilejul celor două evenimente interregionale „Diferit, dar nu discriminat”, desfășurate în cadrul Campaniei „Reciclăm Indiferența – Egalitate de şanse şi dezvoltare durabilă în MECA”. La concurs se pot înscrie atât participanții actualelor evenimente, cât și celelalte cadre didactice – membre ale grupului țintă al proiectului, din județele partenere Caraș-Severin și Mehedinți, care manifestă interes pentru crearea și implementarea proiectelor de promovare a acestor principii.

,,Concurenții vor elabora o aplicație sub forma unui proiect, care va consta în două produse: unul teoretic și altul practic. Aplicațiile înscrise în concurs trebuie să conțină și să descrie o strategie inovativă de promovare a principiilor egalității de șanse și nondiscriminării în mediul școlar”, a precizat Monica Popoacă, responsabil promovare-diseminare.

Potrivit acesteia, înscrierea în concurs și transmiterea aplicațiilor vor avea loc până pe 10 octombrie 2013. Organizatorii vor oferi şi 10 premii, rezultatele fiind anunţate în 21 octombrie. Mai multe detalii despre concurs se pot găsi pe site-ul www.elearning.uvt.ro/moodle.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/