Se pregătește reorganizarea Societății de Transport Public a Timișoarei. Mai multe posturi ar putea fi desființate

Societatea de Transport Public a Timișoarei are un maxim istoric al numărului de angajați, în condițiile în care încasările acesteia au fost tot mai mici, de la an la an, declară viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Conducerea STPT este așteptată să vină cu un plan de restructurare, care ar putea include și desființări ale unor posturi. 

Viceprimarul Ruben Lațcău declară că cei din conducerea Societății de Transport Public a Timișoarei lucrează la un plan de reorganizare al societății. Mulți dintre angajați sunt persoane care lucrează la birou, fie personal de întreținere.

„În momentul acesta, STPT are 1.100 de angajați. Este la un maxim istoric al numărului de angajați, în condițiile în care încasările lor au fost tot mai mici de la an la an, iar propunerea pe care am făcut-o noi către conducerea societății a fost să facă o evaluare a numărului de angajați și a cât de critici sunt ei pentru transportul public. Nu va pleca niciun șofer, nu va pleca niciun vatman, de asta cred că sunt cu toții siguri, dar probabil că, conducerea STPT va face în următoarele săptămâni o propunere vizavi de o posibilă restructurare care probabil că va include și anumite desființări de posturi. Aștept să fie discutată și de consiliul de administrație al societății și ulterior să fie pusă în aplicare.”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Conducerea STPT nu a dorit să facă niciun comentariu pe această temă.

La începutul anului, societatea a fost într-un impas financiar, iar ca urmare, salariile angajaților nu au putut fi plătite integral. De vină a fost o datorie pe care SPTP a avut-o de încasat, de peste 3 milioane de lei, de la Societatea Metropolitană de Transport.

Ulterior a fost în discuție la nivel local numărul celor care au acces gratuit la circulația cu mijloacele de transport în comun, însă nu le și folosesc. Totuși, subvențiile de la primărie către fosta RATT erau virate constant. În ianuarie, în jur de 21 de mii de timișoreni și-au activat cardurile cu gratuitate. Potrivit Primăriei Timișoara, gratuitate pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun se acordă pentru aproximativ 70.000 de timișoreni, dintre care 55.000 sunt pensionari. Valoarea subvențiilor doar pentru pensionari se ridică la 61 de milioane de lei într-un an, afirma primarul Dominic Fritz.

CITEȘTE ȘI: Lațcău: „STPT are nevoie și el de un nou început”. Reacția, după ce sub 30% din cei care au gratuitate pe transportul în comun din Timișoara și-au activat cardurile în ianuarie

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/