Se pregătește intrarea în insolvență a Colterm

colterm insolventa

Consilierul local Roxana Iliescu anunță că vineri va avea loc o ședință a Consiliului de Administrație al Colterm, în cadrul căruia Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, va propune intrarea în insolvență a societății. Iliescu semnalează și faptul că, în acest moment, Colterm nu are stoc de cărbune și nici bani de gaz.

Primăria Timișoara a găsit soluția „salvatoare” pentru Colterm, care se află într-o situație critică chiar în prag de iarnă. Roxana Iliescu, consilier local Pro România, a anunțat că în ședința de vineri a Consiliului de Administrație al Colterm, viceprimarul Ruben Lațcău va propune intrarea în insolvență a societății de termoficare a Timișoarei.

Poți să-l trezești la ora 3 noaptea și să-l întrebi (…) cum trebuie să restructurăm Colterm (…) și va da un răspuns detaliat, dar mai ales pasionat”, primarul D. Fritz, 15.11.2020. Hmm… se vorbește pe la colțuri că nu la 3 noaptea, ci mâine (n.r. vineri) în ședința CA convocată de urgență, răspunsul detaliat și pasionat al viceprimarului Lațcău privind restructurarea Colterm este intrarea în insolvență a societății. Absolut genial”, a declarat Roxana Iliescu.

Consilierul local Pro România a mai semnalat faptul că, în acest moment, Colterm nu are niciun stoc de cărbune și nici bani pentru a cumpăra gaz, de care ar avea nevoie pentru producerea energiei termice.

Din ciclul “ minciunile și manipulările băieților deștepți, reformatori și mari salvatori ai Colterm SA”. Mai jos, dovada clară a faptului că încă din 18 august 2021, chiar și în septembrie, unul din furnizorii de cărbune importanți ai Colterm, a făcut demersuri privind negocierea cantităților și graficului de livrare de cărbune, însă s-a lovit de un zid. În plus, aveți și poziția aceluiași furnizor la solicitarea făcută de băieții deștepți abia în data de 05.20.2021, când au catadicsit ei să se trezească că n-au pic de cărbune și nici bani de gaz nu au. În mod previzibil și de înțeles, AMV Style SRL, raportat la data foarte târzie, 05.10.2021, la care Colterm s-a trezit să discute de cantități și grafic livrare, le răspunde că… să mai aștepte întrucât întârzierea cu care a venit solicitarea presupune dificultăți în pregătirea producției… printre altele! Prin urmare, situația e dezastruoasă…nu numai că nu avem stoc de cărbune, dar nu avem nici perspectiva livrării în timp util a cantităților necesare de cărbune! Inconștienților, să vă fie rușine”, a precizat Roxana Iliescu.

adresa1

adresa2

adresa3

adresa4

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/