„Se pare că viitoarea campanie electorală va fi plină de mocirlă, o cocină, ce să mai…”

banner website comunitatetm 1000 x 100 px final 01

În contextul în care alegerile locale se apropie cu pași repezi, tot mai mulți politicieni au o oarecare reticență vizavi de modul în care se va desfășura campania electorală. Este și cazul vicepreședintelui Pro România Moldova Nouă, Toni Novăcescu, care vede totul presărat cu mocirlă în locul unei campanii a faptelor, a bunului-simț și a dialogului civilizat.

„Din păcate, se pare că viitoarea campanie electorală va fi plină de mocirlă, o cocină, ce să mai… Nu prea văd o campanie decentă, deși eu am fost tot timpul adeptul unei campanii decente. Trebuie să faci campanie decentă, iar cetățeanul are datoria să se uite tot timpul în umbră. El trebuie să analizeze ce a făcut acel candidat, care sunt rezultatele pe care le-a avut acesta în activitatea sa profesională, politică, ce spune caracterul, dar și comportamentul acestuia față de cetățean, dacă este un om responsabil, respectabil, cunoscut. Fiecare ar trebui să se vadă în propria oglindă, cu toate că dacă ne uităm în oglindă, fiecare ne vedem cei mai frumoși, cei mai deștepți.”, a explicat coordonatorul Pro România din zona Clisura Dunării.

Fără să fie adeptul mitelor electorale și al circului, Novăcescu este dispus să participe, alături de ceilalți candidați pentru scaunul de edilul-șef, la o discuție publică, politicianul subliniind că doar astfel cetățenii pot lua o hotărâre vizavi de cine merită (sau nu) să îi reprezinte în următorii patru ani.

1000x100 casa brutarului

„Nu sunt adeptul mitelor electorale, minciunilor. Mi-ar plăcea să existe transparență. Aș accepta oricând o discuție, în direct, televizată, la radio sau chiar participarea la o adunare populară, încât lumea să afle realitatea și nu aș căuta niciodată să mă bălăcăresc cu cineva. Nu! Faptele ar trebui să cântărească mai mult decât vorbele.”, a mai ținut să sublinieze vicepreședintele filialei Pro România din Moldova Nouă.

Sursa foto principal: Facebook

expres banat 1000x100 (2)