Se judecă! Dispută în instanță între muncitorul de la Meridian și polițistul de la Rutieră, după incidentul „fără mască”

Cazul muncitorului care a fost acuzat inițial că a înjunghiat un polițist din Lugoj a luat o altă întorsătură, după ce o cameră de supraveghere din zonă a surprins momentul conflictului. Din investigațiilor procurorilor reiese că omul legii a lovit victima, iar în acest timp s-a tăiat la mână cu cuțitul de care angajatul societății se folosea pentru a repara o conductă.

În acest sens, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a demarat o cercetare disciplinară împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, care a deschis propria anchetă. Inițial, pe numele ambilor împricinați au fost deschise dosare penale. Astfel, Claudiu J. este cercetat pentru ultraj, iar subcomisarul Marian D. – pentru purtare abuzivă, dosar care a fost preluat pentru continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Muncitorul a contactat un avocat și a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, „împotriva făptuitorilor, polițiști în cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 206 Cod penal, represiune nedreaptă, prevăzută și pedepsită de art. 283, alin. 2 Cod penal, purtare abuzivă, prevăzută și pedepsită de art. 296 alin. 2 Cod penal, abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. 1 Cod penal”.

Totodată, Claudiu J. spune că norocul lui a fost că la scurt timp au apărut în spațiul public filmările cu toată scena și menționează că „din toată această întâmplare se naște întrebarea firească: ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu ar fi existat cameră de luat vederi? În mod clar și fără niciun dubiu, acum aș fi fost beneficiarul unei măsuri preventive privative de libertate pentru ultraj, iar viața mea ar fi fost complet distrusă pentru că ar fi contat numai declarația polițistului. Acest lucru este cu atât mai grav, mai ales că agresorul meu a dat declarații mincinoase atât presei, cât și superiorilor săi! Mai mult, prejudiciul moral pe care l-am suferit este cu atât mai mare cu cât toate posturile media au informat publicul în acea zi că eu aș fi înjunghiat un polițist care mi-a cerut să port masca. Consider, prin urmare, că este inadmisibil ca într-o țară europeană, poliția, care ar trebui să ne apere și protejeze, să se comporte de o manieră incalificabilă față de un cetățean care lucrează cinstit și nu a încălcat nici o normă legală. Nu pot descrie în cuvinte ceea ce am simțit, traumele psihice după ce am fost bătut, încătușat, amenințat cu moartea de niște oameni care ar trebui să respecte uniforma pe care o poartă și cetățeanul pe care sunt plătiți să-l apere”.

Ba mai mult, omul spune că în sediul poliției a fost încătușat și maltratat de un alt agent, pe nume Adrian I. Cercetările continuă, însă, până la momentul unei decizii oficiale, oamenii legii își continuă activitatea specifică funcției. Vă reamintim că acest conflict a izbucnit spontan, atunci când omul care se afla în timpul serviciului încercând să rezolve o avarie la rețeaua de apă a fost surprins de un echipaj de poliție, pe strada Timișoarei, fără mască de protecție.

CITEȘTE ȘI: Poliția bate ca Miliția! Răsturnare de situație în cazul muncitorului de la Meridian, acuzat că a rănit cu cuțitul un polițist

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/