Se preconizează că numărul cererilor pentru ajutor de încălzire la Lugoj va crește în acest an la cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii, ca urmare a majorării într-un cuantum fără precedent a tarifelor la energie electrică și gaze.
După ce în ultimii cinci ani numărul celor care au solicitat autorităților locale subvenționarea agentului termic a scăzut semnificativ, pentru sezonul rece care urmează se așteaptă o explozie a numărului de cereri. „Pentru perioada 1 noiembrie 2020-31 martie 2021, la nivelul Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj au fost înregistrate 17 dosare pentru acordarea ajutorului de încălzire”, a comunicat Primăria Lugoj. Scăderea solicitărilor de subvenție de atunci este justificată de îmbunătățirea situației economice și pe piața ofertei de locuri de muncă, înregistrate în ultimul deceniu la Lugoj. Scumpirile neașteptat de mari din ultimul timp însă la gaze și electricitate au readus în prim-plan greutățile multor familii în asigurarea încălzirii locuințelor pe perioada sezonului rece.
Din data de 24 septembrie, se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii normele de aplicare a Legii 226/2021 privind acordarea subvenției la încălzire. Eventualele propuneri de modificare vor fi luate în discuție după 3 octombrie. Preluarea dosarelor va fi posibilă după publicarea normelor, iar pentru a beneficia de întreaga perioadă prevăzută, termenul limită de depunere este 20 noiembrie.
Conform ultimei legi apărute, cuantumul subvențiilor este ridicol, în cazul în care venitul pe membru de familie este de la 1.280,1 lei, dar nu mai mare de 1.386 lei, ajutorul la gaze va fi de 25 de lei/lună, iar la curent electric – 50 de lei/lună. Subvenția cea mai consistentă este prevăzută în cazul celor nu depășesc 200 de lei pe membru de familie, care vor primi un ajutor de 250 de lei la gaze și 500 de lei la curent. Sumele scad cu creșterea venitului. Subvenții sunt prevăzute și pentru cei care se încălzesc cu lemne și sunt cuprinse între 320 de lei (cel mai mic venit) și 32 de lei (pentru venituri de la 1.280,1 lei pe membru de familie). Anul acesta ar putea să apară modificări semnificative la subvenția de încălzire, dacă se va aplica și mult discutată ordonanță a consumatorului vulnerabil.