Se deschid piețele de vechituri din Timișoara. În Flavia va fi amenajat un centru mobil de vaccinare anti-Covid

Prefectul de Timiș anunță că în Piața Flavia din Timișoara, care se va redeschide în weekend, va fi amenajat un spațiu de vaccinare împotriva noului coronavirus. Acesta va fi deschis între orele 10 şi 18. 

Odată cu noile relaxări care intră în vigoare din 1 iulie, la Timișoara se vor redeschide piețele de vechituri. În zilele de 3 și 4 iulie, o echipă mobilă de vaccinare va asigura imunizarea la intrarea în piața Flavia din Timișoara, pe strada Lacului, începând cu ora 10 până la ora 18, a anunțat prefectul Zoltan Nemeth.

„Pot beneficia de imunizare atât persoane care merg în piață, cât și locuitorii zonelor învecinate sau orice alta persoană interesată. Nu este necesară programarea în prealabil, având nevoie doar de act de identitate, iar serurile disponibile sunt Pfizer și Johnson & Johnson.”, a declarat prefectul de Timiș.

Piețele Aurora și Flavia din Timișoara s-au închis anul trecut, în luna octombrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/