UPDATE 5. Se decide soarta Universității „Eftimie Murgu”. Profesorii îi cer demisia lui Frunzăverde!

În scurt timp, cadrele didactice și personalul auxiliar se întrunesc pentru a-și exprima părerea cu privire la fuziunea cu UVT. Apele se anunță extrem de agitate, întrucât nu toți profesorii sunt de acord cu fuziunea prin absorbție. Vor dreptate!

Mulți dintre profesorii corecți ai universității reșițene sunt extrem de revoltați din cauza faptului că universitatea are de suferit din cauza unor corupți, care au fost încurajați să ia mită de la studenți și să ceară studentelor favoruri sexuale. Acum, oamenii spun că, înainte ca fuziunea să aibă loc, trebuie să se facă dreptate la Reșița, iar cei vinovați să fie trași la răspundere.

Motivele invocate de conducerea UEMR, potrivit căreia cauza principală ar fi criza financiară, nu sunt tolerate la momentul actual, mai ales că în țară sunt universități mici, de dimensiunea celei din Reșița, care funcționează, în ciuda crizei financiare.

În plus, cadrele didactice se tem de faptul că fuziunea prin absorbție cu Universitatea de Vest din Timișoara înseamnă, practic, desființarea mai multor facultăți din Reșița. Oamenii spun că nu și-ar regăsi utilitatea secțiile în oglindă, mai ales că Reșița se confruntă cu criză de studenți.

Întâlnirea este programată pentru ora 12.00, iar profesorii sunt hotărâți ca de această dată să își spună punctul de vedere pentru că nu mai au nimic de pierdut.

Explicații oficiale pe tema fuziunii!

Rectorul UEMR, Doina Frunzăverde, a explicat însă cum s-a ajuns aici. Asta, deși motivele invocate nu îi mulțumesc pe toți profesorii.

„Din păcate, de mai mulți ani, universitatea din Reșița se confruntă cu probleme financiare. Nu este singura universitate din România care are astfel de problem. Subfinanțarea din învățământ este un fapt cunoscut. În primul rând, această situație a afectat universitățile mici și suntem 14 universități în situație similară. Problemele s-au agravat în ultimii doi ani și din cauza faptului că avem un număr de studenți în continuă descreștere și acest lucru este cauzat de numărul extrem de mic al celor care în Caraș-Severin reușesc să treacă bacalaureatul. Nu este numai acel procent pe care îl indică statisticile anuale, pentru că el se raportează la numărul de elevi înscriși la bacalaureat. Procentul este și mai mic dacă se raportează la numărul de absolvenți ai claselor a XII-a. Drept urmare, suntem o universitate regională din 1979, aceasta este misiunea noastră, dar care nu este susținută de regiune, pentru că numărul de studenți este tot mai mic (…)”, a declarat rectorul universității, Doina Frunzăverde, pentru TVR Timișoara. Aceasta a precizat că în ultimii trei ani situația s-a agravat tot mai mult, astfel că așa s-a luat decizia de reorientare spre o universitate mai mare.

„Am purtat discuții cu conducerea UVT, iar în urma acestora am avut bucuria să aflu că Senatul și Consiliul de Administrație al Universității de Vest din Timișoara au aprobat cu unanimitate de voturi acceptarea noastră ca și parte a UVT. Sigur, și noi va trebui să luăm o decizie în vederea aderării”, a precizat Doina Frunzăverde.

Prin urmare, astăzi are loc o consultare generală în cadrul căreia toți angajații vor fi chemați să își spună părerea pe această temă.

UPDATE 1 – Cadrele didactice și personalul auxiliar al UEMR s-au adunat în Aula Magna, în urmă cu puțin timp. La acțiune participă și PSS Lucian, care este și el profesor în cadrul universității reșițene. Conducerea încearcă să intre în legătură telefonică cu ministrul educației, însă momentan acesta nu poate fi contactat.

UPDATE 2 – Prof. univ. dr. ing. ec. Ion Piroi i-a cerut demisia de onoare rectorului UEMR, din cauza faptului că nu a gestionat corespunzător veniturile universității. Acesta ar fi susținut de un grup consistent de profesori. Asta, pentru că se pare că în momentul de față în cadrul instituției s-au format grupuri pro și contra Doinei Frunzăverde.

În acest moment, rectorul ia cuvântul în fața profesorilor și le explică faptul că a făcut întotdeauna eforturi pentru menținerea universității pe linia de plutire. Va face în continuare acest lucru și, prin urmare, nu va renunța la funcția de rector.

UPDATE 3 – Deși inițial, cadrele didactice ar fi trebuit să voteze dacă sunt de acord sau nu cu fuziunea cu UVT, buletinele de vot s-au schimbat între timp. Astfel că întrebarea care figurează acum este dacă profesorii sunt sau nu de acord cu demararea procesului de fuziune. Cadrele didactice nu sunt de acord să își asume răspunderea în acest sens, întrucât multe dintre acestea sunt de părere că odată cu fuziunea s-ar pune lacăt pe ușa UEMR.

Imediat după întâlnirea de acum, are loc ședința de Senat.

UPDATE 4 – O altă parte dintre profesori acuză rectorul, pe Doina Frunzăverde, de faptul că nu se cunosc clauzele pe care le are cu Senatul și că în acest sens nimeni nu poate ști dacă și-a îndeplinit sau nu contractul managerial. Unul dintre profesorii ofensați este prof. univ. dr. ing. Sava Ianici.

UPDATE 5 – În urma votului, majoritatea a decis ca UEM să înceapă negocierile cu Universitatea de Vest din Timișoara pentru fuziunea prin absorbție. 98 de voturi au fost pentru, iar 31 împotrivă. Următorul pas este alegerea celor care vor face parte din comisia de negociere.

Comments

  1. Cristi says:

    Rectora si-a pierdut orice urma de demnitate.

  2. andy says:

    Au fost prieteni atata timp cat puteau sa mulga un buget consistent. Acum, cand barca se scufunda, sobolanii devin agitati. Unii cer demisia “doamenei” FV doar pentru a accede ei la functii. Unii mai au onoare si o fac dezinteresat. Altii stau tacuti ca nu se stie pe cine supara. Femeile de serviciu agita nervoase mopul. O atmosfera demna de ospiciul de la Gataia. In fond si o relocare mai face bine din cand in cand si asta o spun pentru profesorii de valoare si cu coloana care mai exista la UEMR.

  3. Direct says:

    Oana Bejenariu ….schimba titlul stirii!!!
    Unii profesori (comuniștii) cer demisia…..
    NU DEZINFORMA OPINIA PUBLICĂ!

  4. Gagio Dilo says:

    Ce ma’, se desfiinteaza facultatea noastra draga ? Pai si cum naiba …. o sa ramanem cu vanzatori la Kaufland fara studii superioare. Asa ceva nu se poate …

  5. Podsekalnikov says:

    :))

  6. mincatorulderahat says:

    Pai eu zic ca se va preda UEM-ul si doamna va ramane pro-rector sau ceva …si atat. Pretul functiei ei si acolitilor aferenti va fi predarea patrimoniului spre Timisoara si asa o sa ajungem musafiri la noi in oras

  7. doru says:

    OK, hai sa analizam un pic.
    Din pacate, sistemul de la UEM era urmatorul: te inscrii, dai un leu sau cat costau examenele si la final esti dom’ inginer cu diploma. Apoi te angajezi undeva (la stat bineinteles, ca e mai platit, are tata grija).
    Nefericirea este ca acesti copii nu stiu lucruri esentiale despre profesie, nu fac fata niciunei discutii despre meserie, daramite sa vina cu solutii sau sa indrume pe altii. Am vazut absolventi care nu stiau sa faca nicio cerere.
    Asa ca cine plateste? Noi, toti, bineinteles. Pe de o parte se iau banii de la stat, se arunca in groapa UEM, pe de alta parte “absolventii” nu stiu nimic, au trecut ca gasca prin apa… Bineinteles ca nu isi pot gasi nicio slujba la o firma cu pretentii. Si asa se duce Resita si Romania in jos…

  8. popescu says:

    DOMNULE DORU AI MARE DREPTATE ACESTI TINERI ABSOLVENTI AU CUNOSTINTE FOARTE PUTINE URMARE ABSOLVIRII INVATAMANTULUI SUPERIOR. DAR VINA PRINCIPALA O POARTA PROFESORII SI POLITICIENII CARE PERMIT DE ANI DE ZILE UN INVATAMANT SUPERIOR MEDIOCRU BAZAT PE BANI, PILE SI NEPOTISME.UITATIVA LA UNIVERSITATILE STRAINE UNDE EXIGENTA ,COMPETENTA SUNT LA CEL MAI RIDICAT NIVEL, DAR ACOLO INVATAMANTUL SUPERIOR NU SE FACE DE CATRE FOSTI SECURISTI COZI DE TOPOR,DE CATRE OSPATARI AJUNSI PROFESORI SI DOCTORI, DE CATRE AMANTE PROMOVATE LECTORI INTR-UN AN DE ZILE.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/