Se dă startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Cine sunt cei care le cer votul bănățenilor?

Cei care le cer votul românilor pentru a-i reprezenta în Parlamentul României în următorii patru ani intră de vineri în campanie electorală. Această perioadă durează o lună, până în preziua votului, în 5 decembrie. 

Potrivit calendarului electoral, până în 3 decembrie, la ora 24, se depun sau se livrează la sediile birourilor electorale plicurile exterioare cu documentele pentru votul prin corespondență. Campania electorală se încheie în 5 decembrie, la ora 7, iar votarea începe în 6 decembrie, la ora 7 și se încheie la ora 21.  

În viitorul Legislativ vor fi 136 de senatori și 329 de deputați. Un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, un senator – 168.000 de locuitori. Parlamentarii îi vor reprezenta, potrivit legii, pe cetățenii din fiecare județ al țării, dar și pe românii de peste granițe sau minoritățile naționale. Astfel, deputaților și senatorilor din fiecare județ li se adaugă 17 reprezentanți ai minorităților naționale, plus doi deputați și patru senatori din Diasporă.

Timișul va avea în mandatul 2020-2024 4 senatori și 10 deputați. Iar județul Caraș-Severin – 2 senatori și 5 deputați.

Candidații înscriși în cursa electorală

Pentru județul Timiș candidații sunt: de la PNL pentru Senat: Alina Gorghiu, Ionuț Gaiță, Mihăiță Bojin, iar pentru Camera Deputaților: Marilen Pirtea, Ben Oni Ardelean, Cosmin Șandru, Claudiu Chira și Ciprian Bogdan. Din partea PSD candidează pentru Senat: Eugen Dogariu, Sebastian Răducanu, Dorel Covaci, iar pentru Camera Deputaților: Sorin Grindeanu, Alfred Simonis, Adrian Cionca, Mihai Ritivoiu și Luminița Țundrea. USR PLUS intră în cursa electorală la Senat cu Raoul Trifan și Dan Reșitnec, iar la Camera Deputaților cu Cătălin Drulă, Daniel Toda, Nicu Fălcoi și Kinga Țârlea. Din partea PMP candidează pentru Senat Ligia Dugulescu, iar pentru Camera Deputaților Mihail Neamțu. Pro România vine la Senat cu Nicolae Birău, iar la Camera Deputaților cu Adrian Pau. UDMR intră în cursa pentru Senat cu Farkas Imre, iar la Camera Deputaților cu Molnar Andras și Sipos Ilona.

Candidații pentru județul Caraș-Severin sunt din partea PNL – Senat: Marcel Vela, Ovidiu Rădoi, Cornelia Fetea, iar pentru Camera Deputaților: Jaro Marșalic, Dumitru Rujan, Ion Chisăliță, Magda Lungu și Felicia Quint. PSD intră în cursă la Senat cu Ion Mocioalcă, Adrian Torma, Doina Stângu, iar la Camera Deputaților cu Florin Hurduzeu, Romulus Damian, Ioan Benga, Dorinel Ungureanu, Marius Mihăescu. USR PLUS – Senat: Luminița Dolângă, Sabin Răciu, iar la Camera Deputaților: Andrei Plujar, Miroslav Tascus Stavre, Teodora Sinculeț și Constantin Coadă. PMP intră în cursă la Senat cu Eugen Cismăneanțu, iar la Camera Deputaților cu Ionuț Popovici. Pro România – Senat: Constantin Nedelcea, Camera Deputaților – Ion Spinu. Candidații UDMR sunt – pentru Senat Mărgăi Zoltan, iar pentru Camera Deputaților – Kelemen Attila, Szekely Atila.

În 6 decembrie la urne sunt așteptați, potrivit AEP, 18.981.242 de alegători, cu 2.012 mai puțini față de 30 septembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/