Se caută un sat de colorat! Asociația Acasă în Banat așteaptă propuneri

Banatul are, printre locurile sale superbe, și multe sate pitorești. Mare parte și-au pierdut însă strălucirea, deoarece căsuțele sunt deteriorate, iar locuitorii, care abia trăiesc de pe o zi pe alta, nu au bani de renovări. Aici intervin cei de la Asociația Acasă în Banat, care doresc să ajute satele bănățene să renască!

După ce anul acesta au avut un mare succes cu frumoasa inițiativă a festivalului „Color the village” (Colorează satul), un festival al faptelor bune, Acasă în Banat vrea să repete experiența și în 2020. În vara lui 2019, asociația s-a ocupat de localitatea Eftimie Murgu, cunoscută și cu vechea denumire de Rudăria, celebră pentru morile sale de apă. Cele 34 de case din sat au fost zugrăvite cu ajutorul a 250 de voluntari entuziaști. Impactul bun al inițiativei îi face pe cei de la Acasă în Banat să vrea să repete experiența. Astfel, până în 28 noiembrie, așteaptă propunerile, iar ulterior, vor alege cea mai bună locație.

Obiectivul rămâne același, de a zugrăvi 30 de case, în trei zile, iar acum se caută un sat din județul Timiș.  ”Vom alege un sat din Timiș care să ne primească cu brațele deschise, să găzduiască voluntarii, să îi omenească și să îi ajute când au nevoie. Dacă la prima ediție ne-am decis să ajutăm un sat cu real potențial turistic, prea puțin valorificat, de această dată ne îndreptăm atenția către un sat defavorizat, iar acțiunea noastră să aibă un impact real asupra acelei comunități”, spune președintele asociației, Radu Trifan.

Persoanele juridice interesante să sprijine inițiativele asociației îi pot contacte pe cei de la Acasă în Banat la adresa de email acasainbanat@gmail.com sau la numărul de telefon 0748918091. De asemenea, donațiile se pot face pe următoarele căi:

Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/ BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/