Lucrarea a fost urcată pe SICAP, iar după evaluarea ofertelor și desemnarea constructorului vor începe și lucrările propriu-zise. Autoritățile locale speră ca întreaga procedură să nu dureze mult, pentru ca, până la finalul anului, intervenția asupra celor nouă străzi propuse pentru plombare să fie finalizată.
Pe nouă străzi din comuna Mehadia se va interveni toamna aceasta cu lucrări. Arterele propuse pentru reparații au covor asfaltic, însă cum pe anumite porțiuni au apărut gropi, administrația locală a alocat fonduri pentru repararea carosabilului.
„Am demarat un proiect de reparații de străzi în Mehadia, respectiv Plugova și Globurău. Mai exact, este vorba despre lucrări de reparații și întrețineri a covorului asfaltic, și suntem în procedura de achiziție publică. Am urcat pe SICAP lucrarea, așteptăm depunerea ofertelor, după care, în mod urgent, vom demara lucrările cu firma câștigătoare, astfel încât să reușim să le facem pe vreme bună. Dacă constructorul este serios, având în vedere că nu vorbim despre tronsoane de șase metri lățime și 40 lungime, ci de porțiuni mici de asfalt care s-au degradat în timp, de la semnarea ordinului de începere, lucrările nu ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni. Iar în acest caz, toate aceste intervenții, care se vor face pe nouă străzi, ar trebui să fie gata până la finalul anului. Bineînțeles, și vremea ar trebui să fie bună, pentru că nu ne dorim lucrări de mântuială.”, ne-a declarat primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 200.000 de lei, fără TVA, iar suma este alocată din bugetul local.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii militari au fost solicitați, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Roxana Bălan |
01 February 2026
Dani Stanciu |
01 February 2026
Instanța supremă i-a închis gura lui Romeo Dunca! Daune morale pentru judecătorul Ciasc!
Adriana Baghiu |
01 February 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

