Se așteaptă instructajul! Spitalul din Lugoj a instalat tomograful, dar trebuie să-i pregătească pe medici

Computerul tomograf de la Spitalul Municipal are toate aprobările oficiale și așteaptă doar instructajul final al personalului pentru a fi la dispoziția pacienților. Criza COVID-19 ar putea să întârzie acest moment, dar echipa de conducere a spitalului lugojean s-a achitat de sarcină, respectând promisiunile făcute anul trecut.

„Acum ne-au venit toate aprobările de la CNCAN și, cum pe cele de la Direcția de Sănătate Publică le aveam deja de mai bine de două luni, computerul tomograf de la Lugoj are acum absolut toate aprobările necesare. Așteptăm acum doar ca reprezentanții firmei Philips România să vină și să înceapă instructajul cu personalul nostru, după care aparatul mult dorit va fi la dispoziția pacienților”, spune dr. Erwin Floroni, directorul Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) reprezintă autoritatea națională în domeniul reglementării, autorizării și al controlului activităților nucleare din România.

Spitalul are deja pregătit personalul pentru computerul tomograf. Este vorba despre trei medici și șapte asistente, care vor face instructaj cu specialiștii de la Philips. Ei vor lucra în trei schimburi de câte șase ore, inclusiv noaptea.

Durata schimburilor este determinată de condițiile speciale de lucru. Deși este un mediu strict controlat, se lucrează totuși cu radiații.

Aparatul instalat la Spitalul Municipal este marca Philips CT Acces 16 și are 16 slices (secțiuni).

Valoarea computerului tomograf de la Lugoj este de 1,4 milioane de lei, din care finanţarea Ministerului Sănătăţii a fost de un milion de lei, iar 402.891 lei reprezintă suma de la Consiliul Local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/