Scriitorul Gelu Vlașin: „Cititul ne deschide mintea și ne luminează calea spre sine”

52372822352 aa7c87ac1c k
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Invitat anul acesta la Festivalul de Literatură LitVest organizat la Timișoara de Biblioteca Județeană Timiș, poetul Gelu Vlașin este unul dintre scriitorii care îi îndeamnă pe tinerii care încă nu au pus mâna pe cărți să înceapă să citească, uneori chiar și cu voce tare, ca să își dezvolte, printre altele, abilitățile oratorice.

Poetul Gelu Vlașin, născut la Telciu, în județul Bistrița-Năsăud, a fost invitat pentru a doua oară, anul acesta, la Festivalul de Literatură LitVest organizat de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”. Autorul le-a lecturat un poem elevilor, în cadrul evenimentului „Pătura care citește”, iar interpretarea sa inedită a fost răsplătită cu aplauze de tinerii din public.

52372823647 4722b9f519 k

Poetul decorat în 2012 prin decret al Administrației Prezidențiale cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler categoria A Literatură e prezent în spațiul online pe mai toate platformele accesate îndeosebi de adolescenți și spune că nu are nicio spaimă cu privire la faptul că tinerii nu ar citi.

„Sunt unul dintre cei care s-a familiarizat cu rețelele sociale, am cont pe Instagram, Tik Tok, Twitter, Facebook și vreau să vă spun că sunt mii, mii de conturi de Instagram cu tineri care citesc și prezintă cărțile pe care le-au citit. Deci eu nu am nicio treabă cu spaima că tinerii nu citesc. E adevărat că citesc în alt format, foarte mulți în format electronic, dar și în format clasic. Pe tinerii care încă nu au citit îi sfătuiesc să pună mâna pe o carte pentru că este foarte important, nu neapărat ca să facă o carieră în calitatea lor de posibili viitori iubitori de literatură sau scriitori, ci pentru că în viață o să îi ajute foarte mult. Vor învăța, citind poemele – și câteodată îi sfătuiesc să le citească cu voce tare -, să devină buni speakeri, să poată să susțină cursuri în public, să poată să aibă o coerență în momentul în care își prezintă profilul personal în fața unui angajator. Este foarte important să citim pentru că cititul ne deschide mintea, ne luminează calea spre sine și scoate dinăuntrul nostru sensibilitățile pe care fiecare dintre noi le are.”, a declarat Gelu Vlașin.

În cadrul LitVest, Gelu Vlașin a apreciat și recitalurile cu inserturi literare. Anul acesta, festivalul a propus publicului text-concerte cu Iris, Horea Crișovan și AnonimTM.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Mi se pare sublimă acțiunea asta și mi-aș dori să existe cât mai multe astfel de activități în România pentru că eu întotdeauna am încercat să realizez în poemele mele o conexiune între muzică, culoare și cuvânt și cred că cele trei se îmbină perfect, sunt arte compatibile și ar trebui să fie mereu împreună. Inițiativa Bibliotecii este lăudabilă. Un muzician rostind poeme e ca și cum am vedea un poet pe scenă interpretând o melodie. Și se întâmplă lucrurile astea afară.”, a spus poetul.

52374198770 0140be4edd k

Scriitorul are și un punct de vedere cu privire la versurile melodiilor românești scoase pe piață în ultimii ani.

„Chiar am făcut o postare pe Facebook cu versuri pe care le-am ascultat timp de o jumătate de oră pe un canal românesc de muzică pop. Sunt îngrozitoare. Dumnezeule, sunt de o stupizenie… Nu toate, eu mă refer la unele texte care sunt promovate agresiv. Sunt texte puerile. Cunosc o grămadă de autori români care scriu texte pentru muzică și care sunt sublime. Dar o parte din aceste texte pe care eu le-am ascultat timp de o jumătate de oră sunt jalnice. Vă spun sincer. Adică atât de puerile, de facile, încât stai și te întrebi ce-i asta? «Iubi, iubește-mă tare, cu buzele tale». Dacă astea sunt niște versuri sublime, înseamnă că eu sunt astronaut. Unele sunt reușite. Și aici contează foarte mult cine compune textele pentru muzica respectivă. Sunt autori, cunosc chiar poeți care scriu texte pentru muzică și sunt foarte frumoase. Am văzut și la Andra, Inna are câteva texte interesante. Iubesc melodiile Irinei Rimes, are niște versuri frumoase de tot. (…) Muzica românească este acum la nivel internațional. Ascult piese românești și, atât la linia melodică, cât și la nivel de compoziție a versurilor sunt de standard internațional.”, a mai spus Gelu Vlașin.

CITEȘTE ȘI: Autori de vârf din toată lumea, invitați la LitVest 2022. Iris va susține un recital cu inserturi literare

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/