Scriitorul Andrei Pleșu, în fața timișorenilor, la UVT. Tema propusă de filosof pentru dezbatere

plesu

Andrei Pleșu conferențiază la Timișoara, în cadrul seriei de conferințe „La UVT, Cultura este Capitală!”. „Abisuri tematice. Ce întrebări își mai pun astăzi cercetătorii umaniști?” este tema pe care o propune scriitorul, filosoful și criticul de artă marți, 22 noiembrie, de la ora 18.00, în Aula Magna.

Andrei Gabriel Pleșu este un scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române. A fost ministrul Culturii între 28 decembrie 1989 și 16 octombrie 1991, în Guvernul Petre Roman, și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile  – 29 decembrie 1997-22 decembrie 1999.

„E de fiecare dată o mare bucurie când Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara devine gazda unor personalități remarcabile precum domnul Andrei Pleșu. Subiectul ales este unul savuros, ce ne va stârni pofta de cunoaștere și ne va invita la reflecție. Sperăm ca publicul timișorean să dea în număr cât mai mare curs invitației noastre la o conferință ce va fi, cu siguranță, memorabilă.”, a transmis Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Moderatorul evenimentului va fi scriitorul și criticul literar Mircea Mihăieș.

Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș. Evenimentul este organizat cu sprijinul partenerului #CTP România.

afis plesu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/