Şcolile din Moldova Nouă rămân deschise. Măsuri suplimentare pentru prevenirea gripei

Dacă, în mai multe județe din țară, unitățile de învățământ au fost închise parțial din cauza gripei sezoniere care este în creștere, la Moldova Nouă, Caraș-Severin, situația este ținută sub control, aici fiind luate măsuri suplimentare pentru a preveni apariția bolii, la momentul actual neintrând în discuție suspendarea parțială sau integrală a cursurilor.

„În momentul de față, nu avem niciun diagnostic de gripă. Este adevărat că avem câțiva elevi absenți, însă fiecare copil are alt diagnostic, fiecare are altceva. În schimb, suntem foarte focusați pe măsurile de prevenție. Zilnic sunt igienizate clasele cu substanțe speciale, zilnic este făcut triajul de către asistentele din cadrul unităților de învățământ. Raportăm în permanență situația atât către Direcția de Sănătate Publică, cât și Inspectoratului Școlar Județean. Totul este monitorizat”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, directorul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, Mihaela David-Izvernar.

În același timp, managerul liceului îi sfătuiește pe părinți să nu îi aducă pe cei mici în colectivitate dacă aceștia nu se simt bine până în momentul în care situația lor se ameliorează.

Potrivit Ministerului Educației, școlile se închid în totalitate doar atunci când, timp de trei zile, absentează de la cursuri peste 20% dintre elevi din cauza gripei confirmate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/