Școli reșițene fără contoare de gaz, elevi în ger!

Primarul Reșiței, Nelu Popa, trage un semnal de alarmă directorilor de unități de învățământ din oraș după ce Consiliul Local a aprobat noi sume de bani care pleacă din bugetul local către școli pentru ca elevii să nu stea și anul acesta în frig! 

La intervenția liderului liberal Hadrian Popescu, aleșii locali au rectificat bugetul local astfel încât anumite sume să fie direcționate către școlile cu probleme. Despre ce fel de probleme e vorba a vorbit la finalul ședinței primarul Popa.

 „Nu sunt grave, în sensul că vorbim doar de câteva instituții de învățământ care în permanență sunt în întârziere. Nu reușesc să-și plătească datoriile la furnizorii de servicii și atunci se îndreaptă spre noi să le dăm bani. Dacă un director de școală face un contract de telefonie de 5.000 de euro, eu nu pot să-l opresc. Își plătește factura la telefonie, dar nu plătește alți 5000 de euro la gaz și îmi spune că nu se încadrează în costul per elev. Eu nu am pârghii să-i spun să nu facă cheltuieli aiurea. Ajung în situația în care li se ia contorul de gaz, ceea ce s-a întâmplat la unele dintre aceste școli, apoi vin la Primărie să se plângă că nu au căldură”, a declarat Nelu Popa.

Acesta a dat ca exemplu cele două licee tehnologice și a dezvăluit că Prefectura Caraș-Severin se poate face vinovată dacă elevii liceului de la Poliție vor sta în frig iarna aceasta. „Acolo printre datornici e și Prefectura, pentru că susține financiar Direcția de Permise Auto. Nu și-a plătit căldura! E o situație destul de hilară. Eu am vrut să trag un semnal de alarmă”, a adăugat primarul Reșiței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/