Școli importante și două grădinițe din Timișoara vor avea o față nouă până la finalul anului

Vești bune pentru copii și părinți. Patru școli și două grădinițe din Timișoara vor beneficia de lucrări de reabilitare, astfel încât procesul de învățământ se va face într-un cadru mult mai plăcut.

Vizate de aceste lucrări sunt Liceul Teoretic „William Shakespeare”, școlile generale nr. 2, 7 și 24, dar și grădinițele cu program prelungit nr. 11 și 27.

Concret, pentru liceul „William Shakespeare” (foto), unde merg cei preocupați de limba engleză, care se studiază în regim intensiv, se va reabilita corpul A, de pe Strada I. L. Caragiale. Valoarea lucrărilor ajunge la aproape 285.000 de lei, cu termen de execuție de patru luni. Se va lucra la acoperiş şi instalaţii și tocmai s-a semnat contractul de execuție. Școala Generală Nr. 7 din Calea Lipovei va beneficia de extinderea corpului C1, pentru care s-a semnat contractul pentru proiectare şi asistenţă tehnică.

Primăria a semnat contractul și pentru reabilitarea termică prin montare termosistem pe faţadă la Școala Generală nr. 24, din zona Circumvalațiunii. Durata estimată a lucrărilor este de șase luni, iar suma contractului ajunge la aproape 410.000 de lei. De reabilitare termică va beneficia și Școala Generală nr. 2 din Calea Șagului, tot prin montare termosistem pe fațadă. Lucrările vor dura șase luni și ajung la aproape 340.000 de lei.

De lucrări de reabilitare termică beneficiază și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 de pe Strada Versului, din zona Parcului Pădurice, dar și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 27, din zona Circumvalațiunii.

Sursa foto: isj.tm.edu.ro