Școală după școală! Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”, premiul de excelență în activități extrașcolare

liceu valeriu braniste
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj se află în topul unităților școlare din județ în ceea ce privește activitățile extrașcolare.

Reprezentanții Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște” participanți la ceremonia de acordare a premiului de excelență au fost Ecaterina Cărășel, Andreea Roșu, Marii Muraru, Alex Alexandru Cojocariu, Paul Cereanțu, alături de profesorii Gabriel Lupșa și Cosmin Gheorghe. Invitat special a fost Mihai Voaideș, fost elev al liceului, care s-a remarcat în ceea ce privește participarea la astfel de activități.

„Pe lângă partea principală, academică, un rol foarte important în formarea elevilor îl au activitățile extrașcolare. Sunt lucruri cunoscute și prețuite în instituțiile de învățământ din Occident, iar noi încercă să implementăm acest lucruri și la noi, acasă. Recunoașterea primită în cadrul Târgului Liceelor din Timișoara ne onorează. Eu consider că premiul de excelență care ne-a fost decernat aparține unei întregi colectivități, unui liceu cu nu mai puțin de 44 de activități extrașcolare, care a devenit sursă de inspirație pentru instituții similare din Iași sau București”, ne-a declarat Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște” și inițiator al proiectului.

Muzeul TM

Premii de excelență în proiecte au mai fost acordate Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” și Colegiului Economic „F. S. Nitti”, ambele din Timișoara. Câștigătorii Premiilor de Popularitate au fost Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, toate din Timișoara.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/