SCM Poli nu a putut produce surpriza cu „tigrii” de la CSM București

Handbaliștii de la SCM Poli au cedat în ultima etapă din turul Ligii zimbrilor, la scorul de 22-20, pe terenul lui CSM București. Timișorenii au fost conduși în mare parte din meci, dar au avut momente de revenire în actul secund. Totuși, insuficient pentru a încurca liderul. 

După un start echilibrat, CSM București s-a desprins prima dată la două goluri după primele 15 minute, la scorul de 5-3. Ulterior, pentru timișoreni Vuk Milosevic a marcat, dar arbitrii au decis că a călcat semicercul și nu au validat reușita. Antrenorul Pero Milosevic a protestat, iar echipa a fost sancționată cu eliminare de bancă. CSM București s-a desprins la 9-5, însă Poli a revenit la 9-8. Chiar înainte de pauză, bucureștenii și-au mărit avantajul la 10-8, după un gol al lui Tioumentsev.

În repriza secundă, Poli a reușit să egaleze la 11-11 după un gol marcat de Orbovic, dar CSM București a revenit destul de ușor la trei goluri avantaj. Avantajul „tigrilor” a crescut la patru lungimi de undă. De la 20-16 în minutul 47, Poli s-a apropiat la 20-19 în minutul 54, după care Marjanovic a egalat la 20. CSM București însă nu le-a permis bănățenilor să preia conducerea și obțină victoria.

Fenici și Sadoveac au fost principalii marcatori ai lui Poli, cu 6 reușite fiecare. Au mai înscris pentru Timișoara: Marjanovic, 4 goluri, Vuk Milosevic, 2, și Orbovic și Păiuș, 1 gol fiecare. Ramba, Tioumentsev și Vrazalic au fost principalii marcatori ai Bucureștiului, cu 4 goluri fiecare.

SCM Poli va juca din nou duminică, de data aceasta în optimile Cupei României. Meciul va fi de la ora 17,30, pe terenul lui CSM Bacău.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/