Primarul Timișoarei susține utilitatea unui sistem de încălzire centralizat pentru viitor. Nicolae Robu a aflat abia acum despre indemnizația de hrană pentru angajații din subordine

Primăria Timișoara a organizat luni la prânz o dezbatere privind proiectul de rectificare de buget, care nu a trecut în plenul de miercuri, unde ar mai fi avut nevoie de un singur vot. Primarul Nicolae Robu a explicat că împrumutul deja luat de la Trezoreria statului va fi doar pentru ca orașul să treacă cu bine peste iarna 2018-2019, și nu pentru investiții sau măriri de salarii. Cât despre redirecționarea unor sume de la anumite structuri la altele, în acel punct al discuției, edilul a aflat de indemnizația de hrană pentru angajați, care devine obligatorie prin lege. 

Concret, Primăria a primit deja bani de la Trezorerie, o sumă în jurul a 101 milioane de lei, pentru acoperirea cheltuielilor Colterm pentru furnizarea agentului termic. Primarul a explicat că la o întrevedere cu Ministrul Finanțelor a prezentat situația critică a Coltermului și a spus că orașe precum Oradea sau Bacău au trebuit să facă alte societăți de termoficare, după ce cele existente au intrat în faliment. Edilul le-a explicat celor prezenți că studiile relevă că sistemele centralizate sunt viitorul, și nu centralele individuale pe gaz. În primul rând, deoarece prin retehnologizare, un sistem centralizate poate fi utilizat în viitor și cu resurse de altă natură decât gaz sau cărbune, precum deșeuri, pentru că scade pericolul de accidente precum exploziile, dar și pentru că în Baia Mare ar fi crescut poluarea după ce s-a renunțat la sistemul centralizat.

Robu: „Coltermul nu este o gaură neagră!”

Edilul a mai precizat că nu a dorit să mărească prețul pentru timișoreni doar pentru a se lăuda că aduce venituri mai mari la Colterm. Robu a precizat că s-au făcut unele mici investiții pentru retehnologizare și că urmează altele majore cu credite de la bănci, aceleași bănci care au refuzat să crediteze primăria pentru acoperirea cheltuielilor pentru iarna aceasta. „Coltermul nu este o gaură neagră. Raportul venituri-cheltuieli este pe plus, dacă nu considerăm creditele venituri și datoriile istorice, cheltuieliNu avem cum să obținem venituri din încasări decât dacă împovărăm populația. Eu nu am nicio vină că guvernele și administrațiile anterioare au promis prețuri mai mici și nu au plătit subvențiile aferente. Sigur că au fost ineficiențe și în organizarea Colterm, și acest lucru trebuie spus. Strădaniile sunt uriașe pentru a corecta această situație a companiei”, a precizat edilul.

Primarul, enervat de un cetățean

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, Robu a punctat că Primăria a stins unele credite cu alte credite, pentru a scăpat de penalitățile la datoriile către E.ON, dar și pentru că acum creditele ar fi mai avantajoase, și, implicit, dobânzile mai mici până la achitarea integrală. Edilul s-a enervat când a fost abordat de cetățeanul Nick Bârsan, care i-a spus că societatea de termoficare este o gaură neagră și că e ținută în viață „la aparate”, cu credite. „Fac apel la autorități. Acest personaj la fiecare ședință când poate, creează perturbări!”, a tunat, vehement, edilul, nervos că Bârsan îl tot întrerupea.

Edilul a aflat de la liderul de sindicat că indemnizația de hrană e obligatorie

Referitor al reîmpărțirea banilor dintre direcții, primarul a explicat că unele structuri au rămas cu bani necheltuiți. Un exemplu a fost Direcția de Asistență Socială, unde 90% din bani urmau să fie acoperiți de Guvern, iar 10%, de Primărie. Statul nu a dat suma prevăzută inițial, iar astfel, prin păstrarea proporției, au rămas bani necheltuiți care vor fi împărțiți către alte direcții. Edilul a garantat că sumele nu sunt destinate măririi salariilor angajaților existenți, ci e vorba de rectificări firești la final de an.

Abia cu ocazia ședinței, edilul a aflat că de la 1 decembrie, conform legii, angajații Primăriei trebuie să primească toți o normă de hrană de 361,66 de lei lunar. Cel care l-a informat este Tiberiu Negrei, liderul de sindicat al angajaților din Primărie. „Legea e lege și atunci când nu ne place. Eu săptămâna trecută am aflat de această prevedere. Acum nu avem de unde să scoatem acești bani. Sper să reușim să facem rectificare de buget. Dacă vom putea, vom face plățile în ianuarie”, a precizat edilul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/