SCM Poli continuă să viseze și după 2018 la un viitor mai bun

Nici 2018 nu a fost să fie anul care să aducă un trofeu pentru echipa de handbal masculin SCM Poli. Alb-violeții rămân proiectați în continuare spre un viitor mai frumos decât prezentul, așa cum clubul tot trăiește de câțiva ani buni. După anul care se va încheia în curând, Poli rămâne cu finala Cupei României, dar și cu amintirea unui an greu din punct de vedere financiar.

În prima parte de an, SCM Poli a luptat la Constanța pentru un trofeu, dar a cedat în finala cu gazdele de la Dobrogea Sud. Meciul rămâne și performanța cea mai mare, deoarece în Liga Zimbrilor, după ce la un moment dat au fost și în vârf, în timpul sezonului regulat, alb-violeții au terminat tot pe locul 6, în afara cupelor europene și sub aceeași echipă constănțeană. A urmat o vară cu multe schimbări de trupe, între care rămâne importantă revenirea acasă a lui Marius Sadoveac, unul dintre cei mai buni handbaliști timișoreni.

Jucătorii pierduți față de planul inițial

Problemele financiare de la nivelul întregului club de drept public SCM și-au pus amprenta, evident, și asupra secției de handbal. După ce contractele erau toate semnate, la reunire, handbaliștii au fost anunțați că trebuie să accepte o diminuare a contractelor, iar suma la care renunță le va fi plătită până în iunie 2019. Cu restanțe oricum care persistă de peste un an de zile, Leonard ștefan și Andrei Santeiu au plecat de la echipă. Caz aparte sârbul Milos Kocic, rămas fără viză și blocat în țara natală, deoarece clubul nu i-a făcut contractul de muncă de unde ar fi avut permisul de muncă ce nu trebuie reînnoit la 90 de zile.

Sub zodia cifrei 6

În aceste condiții, cu probleme de lot cauzate și de accidentări, Poli e în pauza de iarnă pe locul 6. cu 25 de puncte. imediat sub timișoreni, cu 25 de puncte, e Dinamo, care are însă un meci restant cu CSM București. Poli va juca în 9 martie semifinalele Cupei României. Avantajul e că adversarul e mai accesibil, CSM Focșani, dezavantajul e că moldovenii sunt gazdele turneului. Un nou asalt la trofeu, în condițiile în care conducerea secției a înțeles că trebuie să caute sprijin mai mare din mediul privat, deoarece banii publici sunt insuficienți.

Deși vorbim de un club cu numele unei mari universități tehnice, nu întotdeauna, conducătorii secției de handbal au dat și dovadă de realism. Ioan Doboși și Dan Dumitru sperau să aducă la Timișoara costisitorul Final Four al Cupei, unul cu decont de 100.000 de lei, mult pentru un club cu sportivi cu două salarii restante. Deși mulți jucători sunt tentați să plece, conducătorii spun că handbaliștii trebuie să aibă răbdare. Iar, firește, după 8 ani de când a început construcția, handbalul speră să se finalizeze sala de sport de la Baza Sportivă 2.

Sursă foto: facebook.com/scmpolitehnica

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/