Divizionara secundă Metalul Reșița a încheiat astăzi, la prânz, cantonamentul efectuat la stadionul Mircea Chivu. Majoritatea jucătorilor care au venit în această iarnă în Valea Domanului au semnat contractele cu Metalul. Rosso-nerii mai au un singur meci amical până la reluarea campionatului.
După stagiul de pregătire centralizată de la stadion, fotbaliștii au primit liber până luni după-amiază, dar între timp majoritatea dintre ei au semnat contracte cu Metalul, pentru a avea șansa de a juca în Liga a II-a. Multe nume noi au apărut în Valea Domanului, am putea vorbi chiar de o schimbare totală a lotului. Din cei ce au mai apărut în acest sezon în echipamentul Metalului, doar juniorii au mai rămas la pregătiri. Singurul senior din vechea gardă, fundașul stânga Florin Anițoiu, aflat sub contract cu Metalul până în vara anului viitor, se pregătește separat, acasă, la Timișoara. În această săptămână, patronul Cătălin Rufă și-a dat acordul să-l lase liber pe mijlocașul de bandă Leonard Manole. Cu un lot cu o medie de vârstă foarte scăzută va aborda Metalul Reșița restul sezonului.
Iată numele fotbaliștilor care au semnat în această săptămână contracte cu Metalul Reșița: Ivan Knezevic (născut în 1990) și Ivan Lucic (1996) – ambii portari; Codruț Andrei Anghel (1994), Robert Mugurel Chira (1994), Iulian Alexandru Vlad (1996), Darius Buzdugan (1995), Bogdan Pitulice (1995), Alex Maria (1997), Ionuț Crăciun (1995), Denis Ștefan Botezatu (1994), Alexandru Costea (1995), Lorand Sandor Kiss (1996), Zoran Kopre (1990) și Nickolai Vitorovic (1990) – jucători de câmp.
„Am încercat să creez un colectiv unit, să ne respectăm între noi. Nu e ușor, dar sper să facem o figură frumoasă în Liga a II-a. Mai avem trei jucători în probe, vom lua săptămâna viitoare o decizie în privința lor. De asemenea, ne vom baza în continuare și pe cei mai în formă dintre juniorii A, ei sunt în permanență în atenția noastră. Veți mai auzi de nume ca George Ponoran, Adrian Holovcici, Bogdan Ciule, Alexandru David și alți colegi de-ai lor”, ne-a spus antrenorul Carol Gurgu.
Metalul Reșița a câștigat toate amicalele disputate în această iarnă, cu adversari din ligi inferioare, fără să primească gol: 1-0 cu CS Ineu (locul 10 în Liga a III-a, Seria a 4-a), 2-0 cu Minerul Anina (locul 7 în Liga a IV-a Caraș-Severin), 4-0 cu AS Oravița (locul 6 în Liga a IV-a Caraș-Severin), 1-0 cu CSM Lugoj (locul 7 în Liga a III-a, Seria a 4-a) și 3-0 cu Progresul Gătaia (locul 6 în Liga a IV-a Timiș).
Ultimul amical înaintea reluării campionatului va fi sâmbăta viitoare, în Valea Domanului, cu Mama Mia Becicherecu Mic.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Teatrul de Vest din Reșița readuce, pe final de an, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea poveștilor”, care se va desfășura între 6 și 13 decembrie. Noua ediție...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
Encyclopædia Bannatica – 110 personalități care au modelat Banatul, în premieră într-o enciclopedie
Express de Banat |
05 December 2025
Dani Stanciu |
05 December 2025
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

