Schimbare la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Caraş-Severin

Începând de ieri, Marius Vodiţă nu mai ocupă funcţia de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin.

Petru Albert Sereș este noul director al Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin, după ce interimatul lui Marius Vodiță a ajuns la final.

Petru Albert Sereș a fost subprefect al județului Caraș-Severin, din partea UDMR, și apoi inspector guvernamental. Acesta a activat ca funcționar public în cadrul Instituției Prefectului, de unde s-a transferat la Agenția de Protecția Mediului Caraș-Severin. De miercuri, acesta este împuternicit director executiv al acesteia până la ocuparea funcției prin concurs.

Cu fostul director, Marius Vodiță, au apărut câteva imagini și informații mai deocheate pe unele pagini de Facebook, unde i se și cerea demisia ca urmare a unei presupuse incompatibilități ca director al APM și membru al Consiliului Ștințific al Parcului Național Semenic-Cheile Carașului. Nu știm, însă, dacă în urma acestora s-a făcut schimbarea din funcție sau Marius Vodiță chiar nu a mai dorit să continue interimatul la APM Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/