Scenă de mari dimensiuni pentru concerte cu public numeros, la Cioca

cioca 6

Consiliul Județean Timiș va achiziționa o scenă în valoare de 6,5 milioane de lei pe care o va amplasa pe Aerodromul Cioca pentru evenimentele din anul titlului Capitalei Europene a Culturii. 

Scena va fi achiziționată din fonduri guvernamentale alocate infrastructurii necesare anului Capitalei Europene a Culturii.

„În perioada imediat următoare, Direcția de Prestări Servicii va demara o procedură de achiziție pentru dotarea patrimoniului Consiliului Județean Timiș cu o scenă de mari dimensiuni, cu toate echipamentele necesare deservirii unor concerte de până la 30.000 – 35.000 de spectatori, în valoare de 6,5 milioane de lei. Acești bani provin din fonduri guvernamentale alocate infrastructurii Capitalei Culturale Europene acestui obiectiv.”, a declarat Ciprian Trocan, directorul DPS Timiș.

Primul eveniment care va fi organizat pe Aerodromul Cioca – „Spring Refresh” by Puls – se va desfășura în perioada 7 – 8 aprilie; vor fi 40 de ore de muzică electronică, fără oprire, într-un cort de mari dimensiuni, preîncălzit. La eveniment sunt așteptați în jur de 1.500 de participanți.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Aerodromul Cioca este deschis tuturor organizatorilor de evenimente, iar în acest an, în contextul Capitalei Culturale Europene, pe lângă alte evenimente de dimensiuni medii pentru care suntem în discuții cu organizatorii, vom avea aici și cel mai mare eveniment din cadrul acestui an special care va reuni 3 festivaluri de tradiție în oraș într-unul singur. District23 se va numi și este format din Vest Fest, Flight Festival și Magnetic Festival, care vor funcționa împreună, fiecare în propriul său district din aerodrom. Va un eveniment pe cinste cu nume mari atât din România, cât și din afara țării, primul val de artiști fiind deja anunțat de către organizatori, iar surprizele se pare că vor continua în perioada următoare.”, a mai spus Trocan.

Primii artiști anunțați pentru District23 sunt Tom Odell, Clean Bandit, B.U.G. Mafia, Delia, Subcarpați, Camo & Krooked, Mefjus și THE PROTOTYPES. Evenimentul va avea loc în perioada 16 – 18 iunie.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/