Scena celui mai vechi teatru din țară a prins viață. Festivalul Internațional al Muzicii scaldă Oravița în acorduri!

Oravița a avut parte și anul acesta de un început al lunii august cât se poate de muzical. Festivalul Muzicii a umplut scena Teatrului Vechi Mihai Eminescu de sunete și culoare.

Festivalul care încununează luna august la Oraviţa a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie. Serile de muzică bună, într-o atmosferă de vis ocrotită de cel mai vechi teatru din ţara noastră, au început încă din prima zi a lunii cu un recital de sonate la vioară și pian.

În ziua de 2 august Teatrul Vechi Mihai Eminescu s-a transformat într-o „grădină fermecată” în care pictorița Doina Mihăilescu, împreună cu soprana Simina Ivan, violoncelista Alexandra Guțu și pianiștii Manuela Iana-Mihăilescu și Dinu Mihăilescu au pus în scenă un adevărat spectacol de culoare și sunet.

Ziua de 3 august s-a axat pe tradiție și contemporaneitate printr-un concert dezbatere despre muzica veche și nouă la Oravița.
Festivalul de muzică a avut în program și cursuri de măiestrie de canto susținute de mezzo-soprana Aura Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena.

Și zilele următoare spectacolele muzicale de la Oravița au un program încărcat. Vineri, 8 august, Teatrul Vechi va găzdui recitalul cursanților de la cursurile de măiestrie de canto. Weekendul pregătește alte două recitaluri, sâmbătă recitalul de clarinet și pian și duminică recitalul de flaut și pian.

În 10 și 14 august se va organiza o nouă serie de cursuri, de data aceasta de măiestrie de pian și de duo pianistic, susținute de Deborah Lee din Statele Unite, Manuela Iana-Mihăilescu și Dragoș Mihăilescu.

În ultima zi de festival, 15 august, spectacolele se mută la Biserica Romano-Catolică, unde va fi susținut Concertul Ave Maria, „actorii” principali fiind mezzo-soprana Aura Twarowska și Raymond Janssen.

„În inima orașului Oravița a fost construit primul teatru din România, în anul 1817, după macheta Burgtheater‐ului din Viena. Denumit astăzi Teatrul Vechi, purtând și numele poetului Mihai Eminescu, el este o bijuterie arhitectonică. Dar un teatru nu este doar o clădire, ci şi un lăcaș al artei. Dorim ca prin toate concertele din cadrul Festivalului Internațional Zilele Muzicii la Oravița să dăinuiască un Teatru viu, care emană lumină spirituală”, a explicat Manuela Iana‐Mihăilescu, director artistic al festivalului.
Evenimentul este organizat, ca în fiecare an, de Asociația Culturală Kratima.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/