SCANDALOS: Medicul acuzat de luare de mită, Ioan Ungur, s-a reîntors pe funcție!

Spre deosebire de Telbis și Cenda care nici până la această oră nu și-au însușit faptele de care au fost acuzați de procurori, medicul din Caransebeș și-a asumat rechizitoriul și a fost trimis în judecată.

În sarcina lui Ioan Ungur, medic al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, zona Caransebeş, au fost reţinute opt infracţiuni de luare de mită, dar și le-a asumat pe toate fără prea multe comentarii, astfel că acum nu doar că este în libertate, ci s-a reîntors la profesia de medic, prin care avizează dosarele cărășenilor pensionari.

Întrucât culpa sa nu a fost una medicală, ci una de natură juridică, Ioan Ungur poate profesa, însă conducerea Casei de Pensii a luat câteva măsuri împotriva sa.

,,Am numit o comisie de verificare a dosarelor dânsului, formată dintr-un jurist, o asistentă medicală și domnișoara doctor Ursa. Juristul se asigură ca actele să fie întocmite corect, iar dosarul pacientului să fie complet. Ceilalți doi membri ai Comisiei verifică diagnosticul pus pacientului din punct de vedere medical. Doctorul Ungur poate doar să revizuiască dosarele, nu să și elibereze altele noi. În cazul în care comisia constată nereguli, le retrimite la Institutul de Expertiză Medicală, a declarat Dorin Brăilă, directorul Casei Județene de Pensii din Caraș-Severin, pentru www.expressdebanat.ro.

gif card de energie dacus 1000x100

În paralel cu avizarea dosarelor, medicul acuzat de luare de mită s-a apucat de treabă și în Consiliul Local Caransebeș. Spre surprinderea colegilor de plen, dar și a celor din sală, alesul a participat la ședință, senin, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ba mai mult, s-a bucurat și de votul proiectelor de hotărâre, beneficiind de calitatea de ales local pe care o are.

În cazul său, instanța urmează să se pronunțe asupra vinovăției și să îl condamne pentru faptele sale.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/