Scandal pentru apa termală de la Herculane

Despre efectul miraculos al apelor de pe Valea Cernei s-a vorbit peste tot în lume. Odată cu privatizarea din 2001 a staţiunii, când inclusiv sursa şi reţeaua de apă termală au ajuns pe mâna unui speculant, că investitor ar fi prea mult spus, au apărut problemele.

Fără a se mai bucura de minime lucrări de întreţinere, că de modernizare nici nu poate fi vorba, multe dintre izvoare au riscat să fie colmatate, apa şi-a pierdut temperatura şi proprietăţile şi, practic, principala atracţie a staţiunii a fost pusă în pericol. Lucrurile nu sunt foarte simple nici acum, când Iosif Armaş şi-a pierdut din puteri, şi asta doar din cauza autorităţilor statului, care în loc să reglementeze foarte clar exploatarea acestor resurse minerale le oferă unor aşa-zişi oameni de afaceri care se îmbogăţesc peste noapte, iar apoi le abandonează la voia întâmplării.

Primarul Nicuşor Vasilescu atrage de multă vreme atenţia asupra acestui subiect deosebit de delicat pentru Băile Herculane, mai ales că există tristele exemple din alte staţiuni balneare de la noi, unde apa termală a ajuns să se vândă la preţuri exorbitante. „Eu nu vreau să se ajungă la fel ca la Olănești, să fie 9 lei litrul de apă. Şi-au permis să concesioneze acest izvor fără acceptul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. ANRM-ul tace, nu spune nimic, totul pentru a duce înspre o persoană privată”, i-a mărturisit primarul Nicuşor Vasilescu ministrului Turismului, Maria Grapini. „Sursele minerale sunt bunurile tuturor, nu numai ale celor care trăiesc în Herculane. Apele minerale sunt ale tuturor şi buna lor gestionare trebuie să facă staţiunea să aibă un trend crescător”, i-a răspuns reprezentantul Guvernului.

Edilul-şef a mers mai departe, încercând să-i exemplifice ministrului câteva din situaţiile scandaloase legate de apele termale din Băile Herculane, pentru a înţelege exact cum stau lucrurile. „Când vrei să renovezi ceva, de exemplu, izvoarele termale, și vine Direcția de Cultură și îți spune că ai dosar penal că le distrugi. Culmea e că nu există niciun alt dosar penal pe Herculane”, a adăugat Vasilescu.

Maria Grapini recunoaşte lacunele legii, care au încurajat până acum exploatarea iresponsabilă a resurselor minerale, dar spune că lucrurile se vor schimba în scurt timp. „Izvoarele au un regim într-adevăr și trebuie respectată o anumită legislație. Legea mineralelor este în modificare acum pentru că, din punctul meu de vedere, a fost o mare greșeală. Trebuia delimitat un perimetru în jurul izvorului de apă termală în care nu trebuia să se intervină ,pentru că asta ar fi modificat calitatea apei. În alte zone, la Olănești spre exemplu, s-au distrus izvoarele. Nu mă interesează cine e la Apele Române, pe mine mă interesează că face aici un rău”, a declarat ministrul Turismului.

Sursa de apă termală şi reţeaua de distribuţie sunt probleme deosebit de importante pentru Băile Herculane şi nu întâmplător administraţia locală a taxat de fiecare dată neregulile care afectează interesele tuturor.

 

Comments

  1. Anunturi Calarasi says:

    Agentia de Publicitate Metropolitan Maxpress Adv va ofera posibilitatea publicarii anunturi ziare locale Cluj.
     Monitorul de Cluj anunturi,  Monitorul de Cluj online anunt, Ziarul de Cluj Anunturi, Anunt Ziarul de Cluj, Adevarul Transilvania anunturi, publicare anunt Adevarul Transilvania.
    Deasemenea puteti publicare anunt Gazeta de Cluj, Gazeta de Cluj ziar anunturi, Anunturi Faclia.
    Ziarul Faclia anunturi, Anunt Faclia Cluj.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/