Scandal în învățământul cărăşean! Diplome pe bani, şcoli neautorizate şi funcții oferite politic!

Anchete penale, descinderi cu mascaţi, licenţe xeroxate, diplome pe bani sau pile, demiteri şi numiri exclusiv pe criterii de apartenenţă politică, implicarea elevilor în campaniile electorale! Sunt doar câteva dintre lucrurile care se întâmplă în ultima vreme în învăţământul din Caraş-Severin.

 

Acţiunile organelor de cercetare penală în unităţile de învăţământ din judeţ au început să fie ceva obişnuit, ceva care nu mai surprinde pe nimeni. Fie că e vorba despre lucrări de licenţă, de examenul de Bacalureat sau de diplomele de absolvenţi ai şcolilor postliceale, procurorii vorbesc despre infracţiuni şi sume de bani. Nu întâmplător, pe rolul instanţelor de judecată sau în fază de urmărire penală sunt atâtea dosare în care au calitatea de inculpaţi dascăli cărăşeni. Problemele nu se rezumă numai la corupţie şi la diplomele acordate pe pile, ci şi la managementul defectuos. În Caraş-Severin există şi la această oră un număr nepermis de mare de şcoli cu probleme, neautorizate, pentru că nu îndelinesc condiţii elementare de civilizaţie. Există însă şi şcoli reabilitate sau construite pe sume fabuloase, dar care stau închise, elevii fiind batjocoriţi şi obligaţi să înveţe în condiţii improprii, dar care îi aduc bani frumoşi unuia sau altuia. Despre Programul „Cornul şi laptele” s-ar putea vorbi de asemenea mult şi bine.

La fel de grav este că directorii unităţilor de învăţământ din judeţ nu-şi câştigă posturile prin concurs, ci sunt numiţi de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, îl avertiza nu cu mult timp în urmă, pe generalul Inspectoratului Şcolar, Nicolae Grindeanu, că schimbările politice ale directorilor de şcoli ar trebuie să înceteze. Grindeanu nu a exclus neapărat imixtiunea politicului în învăţământul cărăşean, ci a arătat înainte de toate că asta nu e o practică nouă şi că aşa s-a întâmplat şi în trecut, pe vremea foştilor inspectori, de altă culoare politică. Ultimele numiri dictate de ISJ au declanşat un val de reacţii de nemulţumire.

Nicolae Magiar a plecat de la conducerea Colegiului Naţional Mircea Eliade din Reşiţa. A invocat motive personale, deşi, cel mai probabil, decizia sa are legătura cu declaraţiile pe care a fost obligat să le dea la Parchet, după deschiderea dosarului penal privind diplomele absolvenţilor Şcolii Postliceale Sanitare. În locul său a fost numit fostul inspector general, Adrian Doxan, ceea ce nu pare a fi pe placul profesorilor de la Eliade. Mai mulţi dascăli au ales să se plângă în presă de felul în care au fost „trataţi de forurile decizionale superioare, de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin”.

Demisie sub presiune

„După cum deja se ştie din articolele apărute în presă, Colegiul Naţional Mircea Eliade este subiectul unei anchete a DNA care priveşte Şcoala Postliceală Sanitară înfiinţată aici în urmă cu doi ani. Directorul care a manageriat Colegiul nostru în toată această perioadă a fost audiat fără însă să-i fie adusă nicio acuză, fără să intre în cercetare penală. În momentul de faţă, domnul profesor Magiar Nicolae este oficial şi din punct de vedere penal nevinovat. Nu a fost trimis în judecată. Aşa că nu ne explicăm de ce ISJ CS a considerat necesară înlocuirea acestuia? În ciuda faptului că domnul profesor Magiar Nicolae şi-a dat demisia de bună voie, noi, colectivul de profesori, ştim că au fost presiuni din partea ISJ pentru a o face”, acuză profesorii de la Mircea Eliade.

Interese financiare. Postliceala, adevăratul motiv?!

Adrian Doxan este în momentul de faţă profesor titular la Colegiul Naţional Traian Lalescu şi numirea sa la liceul concurent dă naştere la speculaţii din partea cadrelor didactice de la acesta din urmă. “Această numire a fost şocantă pentru noi, colectivul de cadre didactice din Colegiul Naţional Mircea Eliade, întrucât nu ne putem explica motivul pentru care s-a optat pentru un profesor care nu ne cunoaşte liceul, nu are şi nu va avea catedră sau ore de predare în Colegiul nostru şi, aşa cum chiar dânsul a declarat-o, nu va ocupa această funcţie decât provizoriu, până la data de 31 august 2015, când îi expiră delegaţia?! Atunci care este motivul pentru care ni se impune un profesor care nu are nicio legătură cu şcoala noastră, nu are interesul să contribuie la creşterea prestigiului ei întrucât vine de la un colegiu concurent şi care şi-a manifestat încă de la început atitudinea arogantă şi dispreţuitoare faţă de noi?! Ni se pare ciudat şi nu înţelegem care este logica numirii domnului Doxan de către conducerea ISJ?! Se doreşte desfiinţarea colegiului nostru în favoarea Colegiului Naţional Traian Lalescu? Poate nu e întâmplător faptul că ambele colegii au şcoli postliceale sanitare, dar numai cea care aparţine Colegiului Naţional Mircea Eliade este investigată de DNA! Să existe oare o legătură cu faptul că, înainte de a începe investigaţia, mulţi elevi ai Şcolii Postliceale Traian Lalescu au preferat să se transfere la noi?! Nu se găsea oare niciun profesor titular al colegiului nostru demn să ocupe funcţia de director?! Se întoarce oare un serviciu, făcut cândva, domnului Doxan!? Ştim prea bine că dânsul este trup şi suflet dedicat Colegiului Naţional Traian Lalescu. Oare care este motivul pentru care a acceptat să preia conducerea colegiului nostru, în ciuda aversiunii evidente pe care o are pentru această unitate şcolară?”, se întreabă acelaşi „grup majoritar de profesori ai Colegiului Naţional Mircea Eliade din Reşiţa”.

În final, dascălii revoltaţi de la Eliade i s-au adresat direct lui Adrian Doxan. „Pentru că ne-am simţit încă de la început ameninţaţi şi dispreţuiţi, dorim să vă transmitem un singur lucru, domnule Doxan: NU sunteţi binevenit în şcoala noastră! Nu aveţi nimic în comun cu noi! Nu vă vor nici părinţii, nici elevii. Avem deja semnale de la părinţi că vor să-şi retragă copiii. Intraţi cu forţa şi cu aroganţă. De ce nu aţi aşteptat ieşirea la pensie a domnului director Ghimboaşă ca să ocupaţi funcţia pe care vi-o doriţi de fapt?!”

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu poziţiile oficiale ale celor implicaţi în scandalul de la Colegiul Mircea Eliade!

Comments

  1. nic says:

    cine este adjunct la bastilia ? poate sa imi spuna cinva daca tot vorbim de politic si incompetenti

  2. profesor says:

    Nuuuuuuuu, domule jurnalist traiti intr-o mare eroare, in Romania si in special in Cars-Severin niciun director nu este pus politic.
    La ulimile numiri din cei 180 de directori parca niciunul nu are concurs, deci sunt pusi pe criteriul competentei. Eu va garantez ca sunt printre ei semi-analfabeti dar au carnetul de partid care trebuie.
    Mi-ar fi rusine in locul unor mari profesori ca au ajuns sa nu mai aiba pic de demnitate, sa-si calce in picioare propiile principii doar pentru o amarata de functie si sa fie tarati de fiecare data la schimbarea unui regim. Apropo ,La multi ani Romania!

  3. professor 2 says:

    D-le prof. Nu vreau sa comentez continutul mesajului dvs. dar, ar trebui sa aveti un pic de retinere in a-i cataloga pe altii ca semianalfabeti (de obicei prefixul nu este legat cu cratimă!!!). Daca dvs. sunteti profesor ”alfabetizat” atunci de ce scrieti ”propiile principii” sau ”ulimile numiri”. Eu cred ca, in cazul in care lipseste o litera, se poate da vina pe ”eroarea de tastare” dar, cand folosesti unele litere in locul altora (ultimile sau propiile!!!) atunci este clar, ignoranță. Noi suntem romani, noi suntem romani!!!

  4. profesor says:

    Data viitoare am sa fiu mai atent la aceasta tastatura, ideea e ca eu sunt un amarat de topograf, dar voi asa docti cum sunteti, formati caractere si dati informatii eronate unor copii, implementati principii si directii in viata. Exclud de aici teapa de profesori si invatatori carora ar trebui sa le ridicam statuii. Muti profesori sunt scarbiti de directorii pe care-i puneti voi ,fara sa aiba dreptul de a-i alege, ci se trezesc cu ei numiti, asta trebuia sa intelegeti din mesajul meu.

  5. fosta eleva says:

    Eu nu cred nimic din ce il implica pe domnul profesor Maghiar.A fost cel mai bun profesor care a existat vreodata la Mircea Eliade ,dansul a fost printre singurii profesori care chiar era interesat pentru a promova pe competente si unul dintre cei mai inteligenti oameni intalniti.

  6. professor 2 says:

    D-le profesor, desi spui ca esti topograf, ti-ai „luat ” Id-ul profesor, deci ce se poate întelege din asta? poate esti unul care a vrut sa fie profesor???. Nici tu nu ai inteles nimic din ce am spus eu. In primul rand eu nu pun directori.In al doilea rand tu ai tendinta sa îi desconsideri, oricum, pe toti dascălii: ”dar voi asa docti cum sunteti, formati caractere si dati informatii eronate unor copii…,”.Asa că, dacă nu esti de ”teapa profesorilor” incearca sa vorbesti despre problema de principiu (numirea ca director a unui profesor ”importat” din altă scoala) si nu despre toti profesorii si despre cum ar trebui sa își aleagă ei directorul sau directorii.si, din nou, atentie la gramatica limbii romane, greselile pe care le faci nu se datorează tastaturii.

  7. adina MICU says:

    CINE E LA BASTILIA? SI DE CE E INCOMPETENT?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/