Scad resursele de apă de la Oravița. Aquacaraș face apel la rațiune!

secetă

Seceta puternică din ultima perioadă a afectat și resursele de apă din Oravița. Societatea Aquacaraș face apel la înțelegere și încearcă să asigure cantitățile necesare de apă pentru cetățeni.

Perioada de secetă hidrologică severă în județ continuă să afecteze toate sursele de apă, și nici Oravița nu este  ocolită de probleme. Din cauza săptămânilor aride, Izvoarele Ciclova, Simion, Valea Oraviței și forajele din Zona Gării sunt secătuite. În acest sens, Aquacaraș persistă în implementarea măsurilor și încearcă să asigure cantitățile necesare de apă pentru cetățeni orașului.

Canicula a cauzat un deficit considerabil al cantității de apă brută, iar conducerea Aquacaraș S.A. îndeamnă la rațiune și înțelegere.

Lucrările efectuate pentru acumularea surselor hidrologice impun sistarea, în intervalul orar 22:00-6:00 și intervalul orar 11:00-16:00, a livrării de apă potabilă către cetățenii orașului Oravița. Măsurile vor afecta partea nordică a orașului, începând cu strada Emanoil Gojdiu (punct de reper: Sediul Raiffeisen Bank, sucursala Oravița) și străzile adiacente.

În perioada nopții, angajații AQUACARAȘ S.A. efectuează manevrele necesare pentru acumularea cantității necesare de apă pentru satisfacerea nevoilor populației. Conștientă de disconfortul creat, societatea a antrenat echipe suplimentare pentru monitorizarea și realizarea eficientă și eficace a măsurilor de captare a apei, inclusiv în schimbul de noapte.

Pentru a evita situații similare în care s-ar impune sistarea furnizării apei potabile și în alte zone, Aquacaraș îndeamnă la utilizarea înțeleaptă și atentă a surselor de apă potabilă și roagă, cu precădere cetățenii Oraviței și ai cartierelor aparținătoare ce utilizează sursele de apă gestionate de către Aquacaraș, mai ales Ciclova Montană, să nu utilizeze sursele de apă în scopuri agricole și recreative.

Eficientizarea surselor de apă este posibilă doar în ipoteza unui parteneriat între consumatorii de apă ai orașului Oravița și Aquacaraș.

În aceeași măsură, în prezent, societatea desfășoară lucrări ample în vederea înlocuirii aducțiunilor, menite să asigure necesarul de apă pentru cetățenii orașului Oravița. Reprezentanții societății transmit că regretă situația de față, cauzată de factorii climatici și lucrează continuu pentru a înlătura disconfortul creat cetățenilor. „Angajații fac tot ce le stă în putință pentru a face mai ușor de suportat starea de insatisfacție creată de vremea caniculară.”

CONDUCEREA SOCIETĂȚII AQUACARAȘ S.A.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/