Şase elevi de gimnaziu din Caraş-Severin cu media generală 10 la Evaluarea Națională

Înainte de contestații, Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a. La nivelul județului Caraș-Severin, dintr-un total de 1.851 de candidați prezenți, peste 70% au obținut medii mai mari sau egale cu 5, media generală 10 fiind adjudecată unui număr de doar șase elevi.

93% din elevii de gimnaziu cărășeni au participat la prima sesiune a Evaluării Naționale din acest an, ceea ce-nseamnă că dintr-un total de 1.989 de elevi înscriși, doar 1.851 au hotărât să-și testeze cunoștințele dobândite, numărul elevilor absenți fiind 138.

„Situația statistică generală arată că, în județul Caraș-Severin, dintre cei 1.851 candidați prezenți, numărul celor care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 1.302, adică 70,34%. Dintre aceștia, șase candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece)”, au ţinut să transmită reprezentanții ISJ Caraș-Severin.

Cele 6 medii de 10 au fost obținute de elevi de la următoarele unități de învățământ:

  • Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș – 1
  • Liceul „Hercules” Băile Herculane – 1
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – 1
  • Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița – 2
  • Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița 1

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/