Sărbători de iarnă fără COVID-19! „Dacă respectăm toate regulile care se impun”

covid craciun
untitled design set 970x90 px

Ne-am putea bucura de sărbătorile de iarnă fără restricții, iar luna cadourilor ar putea fi lipsită de tensiunea provocată de pandemia de COVID-19. Asta doar dacă sunt respectate diferite măsuri care limitează răspândirea virusului în comunitate.

Situația în care ne aflăm a fost analizată și de medicul Virgil Musta de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Chiar dacă se raportează zilnic peste 15.000 de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, am putea zări lumina de la capătul tunelului mai devreme decât ne așteptăm. Totul depinde de acțiunile fiecărui cetățean în parte.

„Ca să depășim acest val trebuie să respectăm două direcții esențiale. Prima direcție, pentru că nu mai avem timp să facem atât de multe vaccinuri astfel încât să ținem sub control pandemia, este să întrerupem contaminarea. Sunt măsuri pe care noi trebuie să le luăm individual. Dacă unii consideră că chiar dacă iau boala nu fac forme severe, trebuie să știe că ei transmit virusul rudelor și am avut astfel de cazuri în care membrii din familiile acestor persoane au făcut forme severe de boală și chiar au decedat. Eu cred că trebuie să existe o pace socială în momente dificile. Suntem într-un război și această încrâncenare trebuie să dispară. Așadar, trebuie să eviți zonele aglomerate, încăperile închise, dacă chiar trebuie să le frecventezi, să poți mască corect, orice contact cu altă persoană trebuie făcut cu mască. Să nu uităm de măsurile de igienă, spălatul pe mâini, iar când ajungem acasă să căutăm să ne schimbăm, mai ales dacă avem hainele contaminate. Pe lângă aceste măsuri care sunt cruciale pentru a ține sub control pandemia și care sunt individuale, mai există cele colective. Cele date de instituțiile statului. Pot fi cele mai severe restricții dacă omul nu este dispus să le respecte. Aici este vorba despre politici de sănătate publică. Dacă nu există instituții care să supravegheze respectarea lor, degeaba le mai impui. Dar sunt importante și ele”, a spus Virgil Musta.

Și vaccinarea este importantă pentru că valul patru nu se va mai prelungi, iar apariția unei situații similare în viitorul apropiat va fi puțin probabilă.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Cea mai importantă metodă prin care nu am fi ajuns aici este vaccinarea. Am văzut că lumea s-a mai speriat și a început să crească numărul de persoane care se vaccinează. Vaccinarea nu rezolvă pandemia de acum, ci rezolvă un viitor val, rezolvă ca acest val să nu se prelungească până în sărbătorile de iarnă. Dacă lumea ar fi responsabilă și ar înțelege că trebuie să respecte măsurile și s-ar vaccina, am putea avea sărbători normale. Cred că trebuie să ne regrupăm și să devenim responsabili. Suntem țara cu cea mai mare mortalitate din Europa, din nou ne evidențiem negativ. Toată Europa este ațintită asupra noastră pentru că din cauza multiplicării virusului în cantitate mare riscăm să apară un nou virus care să facă din nou probleme Europei. Din această cauză și Organizația Mondială a Sănătății vizitează zilele următoare țara noastră. Trebuie să fim solidari cu cei care nu se pot vaccina, cu cei care au factori de risc și care pot să moară. Nu putem fi indiferenți. Trebuie să respectăm toate regulile care se impun, să purtăm mască, să vizităm cât mai puțin locurile în care am putea să ne contaminăm, practic să oprim virusul să se mai transmită de la un om la altul și atunci vom avea sărbători și fericite și binecuvântate”, a mai spus Virgil Musta.

În prezent se lucrează la foc continuu la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, locurile din secția de Boli Infecțioase, dar și cele din ATI fiind ocupate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/