Sărbătoare mare, vineri, în comuna timișeană Șandra. Hramul bisericii catolice sau Kirchweih a fost celebrat de comunitatea germană din regiunea vestică a țării. Prin muzică, dans, dar mai ales prin veșmintele populare, tinerii au spus povestea șvabilor din Banat.
Evenimentul a debutat în curtea primăriei, cu o paradă a costumelor populare. Veșmintele tradiționale șvăbești au încântat privirile publicului. Costumul fetelor a fost compus dintr-o rochie albă, șorț și eșarfă viu colorată, în timp ce băieții au purtat pantaloni negri, vestă cu butoni, cămașă albă și o pălărie decorată cu flori și pamblici. Fiecare regiune din Banat are portul specific și reprezintă hainele de sărbătoare ale comunității șvăbești din vestul țării.
Tot aici, cele 20 de perechi de tineri au dansat pe muzică de fanfară, tradițională șvăbească. Un obicei care se păstrează cu sfințenie în zi de sărbătoare. În frunte, o pereche de tineri a înălțat un buchet de rozmarin. Conform tradiției, acesta trebuie scos la licitație, iar banii obținuți sunt donați unei familii sărace.
Mai apoi, alaiul de tineri a pornit pe ulița satului spre biserica din comună. Aici, a avut loc slujba spefică Kirchweih-ului, care a precedat Balul.
Evenimentul coincide și cu începerea unei ample campanii a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș. Istoria, cultura, tradițiile și obiceiurile etniilor din Banat vor fi repuse în lumină. Unul dintre aceste demersuri fiind început în Șandra, unde Primăria recondiționează o casă șvăbească pentru a o introduce în circuitul turistic.