Şapte firme vor să investească în viitoarea şcoală duală din Caransebeş!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

O primă concretizare a viitoarei școli duale la Caransebeș s-a realizat la ședința de Consiliu Local de la finalul anului 2018, când aleșii locali au aprobat începerea învățământului dual din anul școlar 2019-2020. Nu mai trebuie decât… elevi.

Menționăm că Primăria Caransebeș a început în urmă cu câteva luni demersurile necesare pentru înființarea învățământului dual în municipiu. În urma discuțiilor cu mai mulți oameni de afaceri, s-a constatat că piața muncii solicită „meseriași” calificați, susține directorul economic al Primăriei, Horia Irimia.

Astfel, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, la propunerea primarului Felix Borcean, a aprobat contractele cu firmele care doresc să se implice în acest tip nou de învățământ, în urma căruia se formează absolvenți calificați în mai multe meserii.


Muzeul TM

Aleșii locali au aprobat și acordarea, conform legii, a unei burse lunare de 100 lei pentru viitorii elevi. Aceștia vor beneficia lunar de un total de 500 de lei ca bursă, din care: 200 de lei de la agenții economici, 200 de lei de la Ministerul Educației prin liceul unde este înscris și 100 lei de la Primărie. Consilierii au aprobat și acordurile de parteneriat între UAT Caransebeș, Liceul Tehnologic „Decebal” și agenții economici care au făcut solicitări pentru cifre de școlarizare. Firmele care doresc să se înscrie în acest program guvernamental sunt: SC Caromet SA, SC Chiulan SRL, SC Benning Power Electronisc SRL, care caută tehnicieni în prelucrarea metalică și electronică, și Galgue Aurelian – Full Auto Caransebeș, SC Lucas SRL, SC Chirton Trading SRL și SC Veverca Vlady Serv SRL din Caransebeș, pentru domeniul auto. Pentru fiecare clasă formată trebuie să fie un minim de 15 elevi pentru o specializare.

Învăţământul dual oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare. De asemenea, la învăţământul dual au acces şi absolvenţii din seriile anterioare care au părăsit sistemul de educaţie după absolvirea învăţământului obligatoriu, fără să-şi finalizeze pregătirea cu o calificare sau fără competenţe care să le ofere oportunităţi de angajare.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/