Săptămâna altfel la „CD Loga” Caransebeș ajută elevii să devină mai implicați

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Profesorii de la Colegiul Național „CD Loga” au pregătit Școala Altfel într-un mod inedit pentru a atrage cât mai mulți elevi în activitățile extrașcolare și a le dezvolta creativitate. Săptămâna altfel se desfășoară sub formă de ateliere de lucru pentru care elevii pot opta în funcție de domeniul de activitate, de la literatură, artă, bucătărie, până la ecologie, dansuri sau activități sportive.

Potrivit profesoarei Ariana Covaci, în urma parteneriatului cu Fundația „Noi Orizonturi”, care a implementat conceptul Școala Altfel la nivel național, cadrele didactice au învățat cum să creeze ateliere pe placul elevilor, astfel că în acest an se organizează aproape 50 de ateliere de lucru, iar înscrierea elevilor s-a realizat, în premieră, individual, și nu în grup, pe clase.

„În acest fel, elevii au putut opta pentru ceea ce le place să facă. De exemplu, la atelierul «În căutarea armoniei» au învățat aplicații specifice Feng Shui, apoi am avut ateliere gen «reciclăm și ne distrăm», jocul căutării de sine, de peisagistică, prea rebel să fii condus sau care sunt valorile de viață și multe altele, ateliere la care elevii de la cei mai mici până la cei de liceu au răspuns cu zâmbetul pe față”, ne-a declarat prof. Ariana Covaci.

Aceasta a mai specificat că, prin aceste activități, desfășurate mai ales acum, în Săptămâna altfel, nu fac altceva decât să ajute elevii să devină mai implicaţi, mai responsabili şi mai încrezători în forţele proprii. Ei dobândesc valori, atitudini şi abilităţi care pot să-i ajute cu adevărat în viață.

Muzeul TM


De asemenea, una dintre activitățile la care au participat elevii l-a avut ca invitat pe sculptorul și scriitorul Bata Marianov, care le-a vorbit elevilor despre importanța păstrării patrimoniului național. Bata Marianov a fost prezent și la sfârșitul săptămânii trecute alături de Daniel Vighi și Viorel Marineasa în cadrul Cercului „Fărâmituri de lectură cu ceai”, eveniment desfășurat la Galeria de Artă Corneliu Baba din municipiul Caransebeș.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/