Șantierul de pe fosta stradă Lidia, culoar pentru pietoni. Fritz: „Încercăm să finalizăm în acest an pentru că știm că a creat deja foarte multe frustrări”

Chiar dacă muncitorii au revenit pe șantierul de pe strada Constantin Prezan la începutul primăverii, după un blocaj care s-a întins pe parcursul mai multor luni, culoarul care urmează să fie modernizat este folosit atât de pietoni, cât și de șoferi. Primarul Dominic Fritz dă asigurări că lucrările vor fi totuși gata în acest an. 

Absența muncitorilor de pe șantierul fostei străzi Lidia i-a făcut pe timișoreni să folosească acest culoar în continuare pentru a nu ocoli zona ca să ajungă pe Calea Martirilor sau în zona Soarelui, pe bulevardul Sudului, aflat și el în reparații majore. Lucrările pe cele două tronsoane au început în luna iulie a anului trecut, însă pe Mareșal Constantin Prezan au apărut în toamnă probleme legate de o magistrală a Colterm, iar asta a pus șantierul pe pauză pentru mai multe săptămâni înainte de intrarea în iarnă, când lucrările au fost cu totul sistate.

Lucrările de pe Constantin Prezan, demarate în vara anului trecut, vizează lărgirea străzii de 1,3 km la patru benzi de circulație, amenajarea a două sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete, locuri de parcare și spații verzi. Lucrările se ridică la peste 41 milioane de lei cu TVA, iar banii, inițial, ar fi trebuit să provină de la bugetul local, iar șantierul să fie gata în 16 luni. Între timp, o parte din bani ar putea veni de la Guvern.

„Termenul de finalizare este martie 2022, deci încă 12 luni. Sunt foarte bucuros că am obținut foarte concret pentru acest șantier 18 milioane de lei de la Guvern. Avem și cashflow-ul necesar pentru a putea să plătim facturile la timp și să motivăm firma să lucreze repede. Am avut mai multe discuții cu constructorul, am făcut un plan de acțiuni ca acest proiect să fie finalizat chiar și în acest an. Vrem să încercăm să finalizăm în acest an, tocmai pentru că știm că acest șantier a creat deja foarte multe frustrări. Cum știți, și acolo au fost probleme cu proiectul, cu rețeaua de termoficare, cu lucrări neincluse în proiectul inițial.”, a declarat primarul Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEȘTE ȘI: Șantierul de pe fosta stradă Lidia, reluat în câteva săptămâni. Fritz dă asigurări că „situația” s-a deblocat

În privința lărgirii bulevardului Sudului, lucrarea a fost demarată tot în iulie anul trecut. Sunt prevăzute patru benzi de circulaţie, vor fi amenajate trotuare și piste de biciclete pe ambele sensuri. Vor fi aliniamente de copaci complete, de la un capăt la altul şi un racord cu Mareşal Constantin Prezan, printr-un sens giratoriu. Sunt modernizate şi alimentarea cu apă, și conductele de canalizare. Valoarea contractului este de aproape 11 milioane de lei cu TVA, iar durata de execuţie a lucrărilor este estimată de proiectant la 10 luni.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/