,,Metalul e adevărata campioană!”

Fotbalul din Caraş-Severin respectă întru totul tradiţia ultimilor ani din sportul rege de la noi, astfel că la barajul de promovare nu merge echipa campioană, ci cea clasată pe locul secund.

Recolta Berzovia a câştigat tilul judeţean la fotbal, dar Caraş-Severinul va fi reprezentat la barajul pentru accederea în Liga a III-a de Metalul Oţelu Roşu, vicecampioana ediţiei 2013-2014. ,,Recolta Berzovia nu are actele în regulă, dar asta nu e problema mea. În mod normal nu aveau cum să fie desemnaţi campioni, iar despre prezenţa lor la barajul de promovare nici nu se punea problema. Mi s-a confirmat faptul că ei nu au actele necesare înscrierii în Liga a III-a”, a declarat Sandu Florei, preşedintele clubului din Oţelu Roşu. Viorel Bria, preşedintele clubului din Berzovia, a recunoscut că sunt probleme cu actele necesare participării în Liga a III-a, dat a spus că sunt în curs de aprobare.

La mâna federaţiei şi nu chiar!

Preşedintele Asociaţiei de Fotbal Caraş-Severin, Viorel Lolea, şi comisiile forului judeţean nu au putut face lumină deplină în acest caz şi au solicitat sprijinul federaţiei. ,Nu depinde de AJF, ci de Recolta Berzovia şi Federaţia Română de Fotbal”, a precizat Lolea. Răspunsul federaţiei a venit vineri. ,,Am primit un răspuns ambiguu. Mai exact, au lăsat la aprecierea Comisiei de Disciplină a AJF. În urma analizării documentaţiei, s-a stabilit că, deocamdată, Recolta Berzovia nu este club sportiv, aşa cum impune FRF, şi, în consecinţă, la baraj va merge Metalul Oţelu Roşu”, a precizat Florin Ştiube, reprezentantul AJF Caraş-Severin.

Metalul a jucat şi anul trecut barajul, dar fără succes. Sandu Florei spune însă că şansele sunt mult mai mari acum. ,,Anul trecut n-am avut timpul necesar să ne pregătim foarte bine. Lucrurile au mers bine pentru noi în campionat şi am ajuns în postura de a juca barajul. Acum echipa e mult mai omogenă, mai legată şi cu câteva reveniri şi întăriri e mult mai puternică decât anul trecut. Cu puţină şansă, putem promova, mai ales că sunt oameni care şi-ar dori să vină lângă noi în cazul în care am ajunge în Liga a III-a”, a mai spus Florei.