Salvați Copiii a acordat asistență umanitară pentru aproape 4.500 de copii. Riscurile la care sunt supuși cei mici

salvati copiii alaturi de copiii refugiati
Cuib de vise 1000x100

De la declanșarea crizei umanitare din Ucraina, 4.442 de copii ucraineni și 3.775 de adulți au primit asistență umanitară imediată din partea Organizației Salvați Copiii România. Totodată, au fost dezvoltate servicii de asistență psiho-emoțională pentru copiii nevoiți să își abandoneze casa.

Specialiștii avertizează asupra vulnerabilităților situației copiilor refugiați, printre care riscul traficului de persoane.

Echipele Salvați Copiii aflate pe teren, la punctele de frontieră și în centrele de refugiați, numără 45 specialiști coordonatori, psihologi, educatori, asistenți sociali și 56 de voluntari unii dintre ei vorbitori de limbă ucraineană.

„Nevoile acute rămân cele legate de asistența umanitară rapidă, de informații și de suport emoțional, atât la frontieră, cât și în centrele în care sunt cazați. De asemenea, o vulnerabilitate specială o au copiii care provin din sistemul de protecție a copilului din Ucraina. În cele două tabere pentru refugiați din Siret și Rădăuți, Salvați Copiii este singura organizație neguvernamentală care are acces, desfășurând cu prioritate activități pentru copii”, au transmis reprezentanții Salvați Copiii.

Intervenția Organizației Salvați Copiii la punctele de frontieră

Copiii care s-au refugiat din Ucraina au primit alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebeuri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături și alte produse de imediat ajutor. Mamele au primit cartele telefonice oferite gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoțional, traducere și consiliere informațională precum materiale de informare în limba ucraineană care cuprind detalii despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta și adresele centrelor pentru solicitanții de azil.

STPT job 1000x200

Agresiunea militară asupra Ucrainei a condus la un aflux de refugiați de peste 2.000.000 de persoane care au ales să părăsească țara prin granițele României, Poloniei, Slovaciei, Ungariei și Moldovei, în marea lor majoritate copii și părinți. În România, de la declanșarea acestei crize și până în 10 martie au intrat 364.518 de cetățeni ucraineni și au ieșit 282.497.

Până în prezent, s-au înregistrat 3.623 de cereri de azil politic. Există temeri cu privire la extinderea, în următoarele zile, a agresiunii militare asupra orașului Odesa cu o populație de peste 1 milion de oameni, ceea ce va conduce la apariția unui val uriaș de refugiați la granițele României, în zonele Galați și Isaccea.

„Organizația Salvați Copiii este alături de refugiații ucraineni, evaluează constant nevoile sau oferă asistență umanitară, după caz, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în Centrele de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și în taberele de refugiați coordonate de IGSU, unde sunt cazați cei care solicită azil în România. Până în prezent, am fost prezenți în 9 puncte de trecere a frontierei – Isaccea, județul Tulcea, Siret, județul Suceava, Halmeu, județul Satu Mare, Sighetu-Marmației, județul Maramureș, Giurgiulești, județul Galați, Rădăuți Prut, județul Botoșani, Sculeni, județul Iași, Mihăileni, județul Botoșani, Albița, județul Vaslui. Am oferit servicii în 5 centre de cazare pentru solicitanți de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări în Rădăuți, județul Suceava, Galați, județul Galați, Șomcuta Mare, județul Maramureș, Timișoara, județul Timiș, București, iar în două tabere de refugiați IGSU oferim asistență directă, consiliere informațională și derulăm activități pentru copii – Siret (Stadion) și Rădăuți (stadion)”, au mai transmis reprezentanții Salvați Copiii.

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 25 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/