Săli neîncăpătoare la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”

l0a7594

Magie Sub Bagheta lui Merlin! S-a tras cortina peste cea de-a VII-a ediție a Festivalul Internațional de Animație “Sub Bagheta lui Merlin”. Evenimentul cultural s-a încheiat cu mare bucurie si succes, sălile de spectacol devenind neîncăpătoare pentru toți doritorii de teatru de animație.

Lansarea noii imagini Merlin prin campania de rebranding a fost apreciată de către copii și părinți, aducând surprize și zâmbete în rândul oaspeților. Diversitatea spectacolelor și personajele animate au încântat atât publicul cât și trupele invitate, care s-au bucurat de întâlnirile reușite, în această ediție a festivalului.

merlin 2

Aflată pentru prima dată în Timișoara, trupa Teatrului pentru Tineret Sarajevo, Bosnia a prezentat o poveste cu temă ecologică, o critică la adresa omului modern și a influenței sale asupra mediului natural, o coproducție realizată împreună cu Ka-productions Muntenegru.

Cei care au ales să vină duminică seara la „Merlin” au avut parte, în încheierea festivalului, de o întâlnire reușită cu actorul Alex Ștefănescu, de această dată în ipostază de interpret și compozitor, recompensat cu calde aplauze repetate.

merlin 9

Expoziții, podcast, concert, lansare de carte, toate întâlnirile avute în cele opt zile de festival au făcut ca teatrul să fie sărbătorit clipă de clipă cu entuziasm.

Bilanțul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE ANIMAȚIE – SUB BAGHETA LUI MERLIN – ediția a VII-a în cifre arată astfel:

• 20 spectacole de teatru
• 14 trupe din tara și străinătate
• Trupe de teatru din Arad, Alba Iulia, Craiova, Reșița, Baia Mare, Brăila, București, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Galați, Oradea, Sarajevo – Bosnia
• 1 concert cu talentatul actor Alex Ștefănescu
• o lansare de carte – Viață și teatru. Scrisori pentru Toma – lansare carte Toma Hogea

• lansarea noii sigle și imagini Merlin
• un vernisaj/expoziție de pictură incluzând studii și interpretări după picturi din Istoria Artei Universale, realizate de copii cu vârste cuprinse între 5-19 ani. Coordonator- Patricia S.Iusztin, artist plastic, UAPR Timișoara
• parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Constantin Pufan Timișoara
• parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu Timișoara
• 40 elevi ai Școlii românești Lucian Magdu din Batania, Ungaria au participat la câteva dintre spectacole, în cadrul proiectului RoAct 2022 realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
• număr total spectatori – 3220

 l0a8378

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/