Salariile gugulanilor se taie în funcție de ultima impresie

Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Voleibaliştii de la Banatul Caransebeş au fost băgaţi la începutul săptămânii din nou în şedinţă din cauza rezultatelor mult sub aşteptări din prima parte a campionatului. Sancţiunile financiare sunt greu de evitat!

Înfrângerea suferită la Lugoj, în faţa Craiovei, l-a determinat pe primarul Caransebeşului, Marcel Vela, să întoarcă echipa de la vestiare pentru o discuţie la cald ce a durat mai bine de jumătate de oră. Edilul-şef şi conducerea clubului şi-au exprimat nemulţumirea faţă de rezultatele gugulanilor şi au ameninţat că vor umbla la bani. La începutul acestei săptămâni, preşedintele clubului caransebeşean, Cristian Stepanescu, a discutat încă o dată cu jucătorii şi antrenorul Dan Banu, încercând să-i facă pe fiecare în parte să conştientizeze că aşa nu se mai poate.

„Suntem supăraţi cu toţii deoarece rezultatele sunt mult sub ceea ce ne-am propus şi sub potenţialul echipei. E normal să apară sancţiuni de natură financiară în cazul în care nu apar rezultatele pozitive. Am discutat cu băieţii şi sper să depăşim această perioadă nefastă. Cu siguranţă vor exista sancţiuni în cazul în care nu vom lăsa o altfel de impresie în ultimele două meciuri ale anului”, a declarat Stepanescu pentru expressdebanat.ro.

Stiri Timisoara si Resita; Pensiunea Dimitrios Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

Banatul Caransebeş mai are de jucat anul acesta cu Dinamo Bucureşti, sâmbătă, în deplasare, şi ultimul meci acasă, de fapt, la Lugoj, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, în 20 decembrie.

stiri Timisoara si Resita
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/