Salarii înghețate sau majorări nesemnificative în 2020!

Unul din patru angajatori nu va acorda nicio majorare salarială în 2020, iar 35,5% afirmă că majorările salariale planificate pentru 2020 vor fi de cel mult 5%, arată datele unui sondaj efectuat de BestJobs transmise MEDIAFAX.

Salarii mai mari cu până la 10% vor oferi 13% dintre angajatori, iar doi din zece și-au bugetat creșteri de până la 15% pentru angajații din companie. Doar 6,5% dintre respondenți au afirmat că vor majora salariile peste acest prag.

Totodată, circa un sfert dintre angajatori spun că majorarea salariului minim de la 1 ianuarie le va afecta bugetul de personal, astfel că vor lua măsuri precum restrângerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale, comasarea unor funcții, automatizarea unor procese și restructurarea unor poziții.
În privința beneficiilor extrasalariale, cei mai mulți dintre angajatori (64,5%) mizează în continuare pe tichetele de masă, iar 58% spun că vor acorda prime pentru ocazii speciale, în timp ce 39% vor organiza petreceri pentru angajați. În plus, 38,7% dintre respondenți vor susține cheltuielile cu transportul ale angajaților, iar 35% vor investi în cursuri și traininguri de dezvoltare personală pentru angajați. Alte beneficii : teambuilding-uri, abonamente la clinici medicale private sau abonamente la săli de sport. Aproximativ doi din zece respondenți susțin că vor oferi un program flexibil de muncă.

Angajatorii vor continua recrutările și în acest an, iar pentru primul semestru șase din zece angajatori vor deschide până la 10 poziții noi, iar unul din zece va deschide între 10 și 20 de poziții. Pentru fiecare dintre acestea, 42% dintre angajatori vor recruta între 2 și 5 angajați, iar o treime vor deschide poziții ce vor fi acoperite de un singur angajat. Alți aproape 10% vor avea nevoie de 5 până la 20 de angajați pe fiecare poziție nou deschisă. În majoritatea cazurilor, recrutarea se va face pe termen lung.

Circa 39% dintre pozițiile ce vor fi deschise în perioada ianuarie – iunie a acestui an vor fi pentru muncitori necalificați, 35% vor fi pentru muncitori calificați, iar 26%, pentru personal la birou (white collars).

Cele mai căutate specializări pentru care va fi recrutat personal vor fi în vânzări (55%), producție (29%), administrativ (28%), inginerie (25,8%) și logistică (19,3%). De asemenea, companiile mai au nevoie de angajați specializați în domeniile financiar-contabil (19%), customer service (17%), management și consultanță (12,3%), controlul calității (11,9%), construcții (11,9%), business development (11,4%).

Jumătate (51,6%) dintre angajatori estimează că cele mai multe angajări vor fi pentru nivelul entry-level (0 – 2 ani experiență), iar 42% vor avea nevoie în special de angajați care au 2 – 5 de experiență (middle level).

Sondajul a fost efectuat în perioada 6 – 20 ianuarie 2020, pe un eșantion de 214 companii mici, medii și mari din România.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/