Salariații din sănătate protestează, săptămâna viitoare, la Timișoara. Ce îi nemulțumește?

șa Timisoara consultatii medicale gratuite

Sindicaliștii Sanitas vor picheta Prefectura Timiș în 12 ianuarie, între orele 12 și 13, nemulțumiți fiind de prevederile unei ordonanțe care le plafonează salariile la nivelul celor de anul trecut. 

Salariații din sănătate și asistență socială consideră că refuzul Guvernului de a le acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni.

Ei cer aplicarea în continuare a Legii 153/2017 care stabilește salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată și acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială.

În perioada următoare, cei de la Sanitas lansează o petiție online pentru susținerea aplicării Legii 153/2017 și exceptarea salariaților din sănătate și asistență socială de la prevederile OUG 226/2020. La nivelul țării, în 12 ianuarie sunt organizate simultan acțiuni de protest.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/