„Să trăiască ai noştri şi ai lor să moară, efectul României normale”

facilitati fiscale la timisoara

Amendamentul prin care împărțirea banilor s-a schimbat radical în ședința Consiliului Județean a dat peste cap și planurile administrației din Moldova Nouă. Torma îi acuză inclusiv pe consilierii județeni de la Dunăre, Ghiță Sporea și Victor Tiugan, pentru că au ridicat mâinile, în cadrul întrunirii, fără să se gândească la binele celor care i-au trimis la județ.

La aflarea veștii că suma stabilită inițial de către Consiliul Județean Caraș-Severin pentru administrația publică locală pe care o conduce s-a înjumătățit, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, profund dezamăgit de situație, a ținut să transmită că acesta nu este decât efectul unei Românii normale, a României în care balanța a înclinat doar în favoarea UAT-urilor a căror conducere face parte din familia politică a actualei puteri, o Românie în care opoziția pare legată de mâini și de picioare când intră în discuție subiectul dezvoltării comunităților.

Referitor la câți bani a solicitat instituția publică locală condusă de social-democratul Torma Consiliului Județean Caraș-Severin și cât de corect au fost împărțite sumele către UAT-uri, primarul orașului Moldova Nouă a povestit pentru expressdebanat.ro:

„Noi, inițial, am solicitat aproximativ 3 milioane de lei, echivalentul sumelor necesare cofinanțării proiectelor europene, dar eram conștienți că nu vom primi întreaga sumă. Văzând că în proiectul de hotărâre al Consiliului Județean ni se alocau 1.350.000 de lei, sumă aproape egală cu celelalte orașe din Caraș-Severin, am înțeles că nu trebuie să primim doar unii sau alții, împărțindu-se echilibrat atât orașelor, cât și comunelor. Din păcate, am avut surpriza să aflăm că nu mai e suma înaintată de domnul președinte al Consiliului Județean și că ea a fost înjumătățită, iar banii care ne-au fost luați nouă, au fost alocați exclusiv primăriilor PNL. Nu pot să înțeleg de ce au făcut acest lucru pentru că nu avem decât câteva luni de la alegerile prezidențiale, când se vorbea despre o Românie normală. Cred că România normală nu înseamnă să primească bani doar primăriile PNL și primăriile PSD nu. În ultimii ani, Consiliul Județean a fost echilibrat din acest punct de vedere alocând sume corecte. Dar, în acest moment, e trist că noi, orașul Moldova Nouă, primim 626.000 lei, jumătate din suma propusă de Consiliul Județean și nici 20% din suma solicitată de noi și o comună care nu are niciun proiect european de PNL să primească 500.000 lei, sumă aproximativ egală cu a noastră. Dar, probabil, că acesta este efectul acelei Românii normale în care ai noștri să trăiască și ai lor să moară, deși comunitatea din Moldova Nouă nu cred că trebuie împărțită în liberali, PSD-iști, proiectele nu sunt alocate doar unei categorii de votanți”.

Deși obișnuit cu astfel de situații, după ce timp de aproape patru ani s-a aflat mereu în opoziție, Adrian Torma nu înțelege totuși cum îi vor putea privi în ochi actualii consilieri județeni, Ghiță Sporea și Victor Tiugan, pe cei din Moldova Nouă și cum le vor explica că, deși își doresc să se-ntâmple anumite lucruri în urbe, aceștia „au tăiat sumele alocate orașului Moldova Nouă și au alocat banii respectivi nu știu cărei comune PNL”.

„Sunt trist pentru că, în Consiliul Județean, sunt doi cetățeni ai orașului Moldova Nouă, Ghiță Sporea, fost viceprimar, care, cu bucurie, a înjumătățit suma, deși își dorește să se-ntâmple anumite lucruri în oraș. Nu știu cum le va explica concitadinilor că a tăiat sumele alocate orașului Moldova Nouă și a alocat nu știu cărei comune de PNL care nu e pe raza orașului. Celălalt consilier este cel care se zbate și el să-și dovedească calitățile de păpușar. E vorba de Victor Tiugan care, și el, cu bucurie a votat împotriva comunității. Eu îmi pun întrebarea cum vor da ochii cu cetățenii când, obedienți, s-au supus majorității nou formate de către PNL și au lovit comunitatea care i-a trimis în Consiliul Județean?”, se întreabă, mirat, Torma.

Dacă actualul președinte interimar al Organizației PNL Moldova Nouă, Ghiță Sporea, nu a fost de găsit pentru a oferi un punct de vedere, Victor Tiugan, unul din cei cinci membri PSD excluși din partid de către Luminița Jivan, a punctat, pentru expressdebanat.ro, următoarele: „A fost un vot politic. Domnul Torma s-a mutat de la PNL la PSD crezând că poate să-și rezolve problemele, dar, în România, politicul e mult mai implicat decât ceea ce vor cetățenii. E o nouă majoritate în Consiliul Județean și așa cum, în trecut, unele primării PNL-iste nu au fost luate în calcul, sub diferite motive, de către foștii PSD-iști, cei care au pierdut majoritatea, acum e tocmai invers. Eu nu fac parte din Comisia Economică, unde s-au discutat cererile fiecărei primării în parte. Bineînțeles că banii sunt puțini, foarte puțini vis-a-vis de ceea ce ar vrea fiecare. Totodată vreau să transmit că unele primării generează cheltuieli care nu aduc beneficii la bugetul local. Dacă cheltuim un ban, eu zic să-l cheltuim cu responsabilitate. Cred că cel mai bine ar fi ca toți să avem o altfel de atitudine”.

În plus, consilierul județean a mai dat de înțeles că nu are nicio problemă în a da ochii cu cetățenii, ba din contră: „Oricând, eu pot să dau ochii cu cetățenii. Chiar am program de audiențe. Îi aștept pe cetățeni să vină. Luni, de exemplu, în intervalul 10.00-12.00, la Întreprinderea Minieră”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/