Trăim vremuri pe care bătrânii chinezi le doreau ca un blestem pentru duşmani. Adică vremuri interesante. Iată că am ajuns și noi, românii, să trăim astfel de vremuri. Se pare că din nou mă dezbrac de corectitudinea politică și vă supun atenției derapajele comise de minoritatea romă. Cu doi de r care, în traducere se cheamă țigani. Ei are alte reguli. Ei fac chefuri, nici măcar pe muzică țigănească, ci pe manele. Ei se roagă în biserică să moară românii. Ei se adună mai mult de trei și ies pe ulițele sau pe străzile localităților unde locuiesc. Se filmează cu aroganța pitecantropului și cheamă ostentativ Poliția. Care nu vine cu mâna goală, vine cu jandarmi și trupe speciale. Îi ia la scărmănat și minoritarii și discriminații urlă ca din gură de șarpe că statul român îi abuzează. Domnilor și doamnelor, am mai scris și revin. Avem o problemă cu țiganii din România. Dar cred că mai degrabă are statul o problemă în a rezolva deranjul provocat de această etnie. Au toate drepturile pe care le are orice etnie din această țară. Egale cu cele ale românilor. Da, drepturi, dar obligații, canci! Îmi pare rău de etnicii ce chiar sunt cetățeni onești. Și cunosc mulți. Dar îi bagă în aceeași oală cei certați cu legea, cu minimele responsabilități derivate din traiul într-o societate normală. Vedem de vreo două săptămâni cum polițiștii și celelalte trupe de intervenții năvălesc pentru a restabili ordinea într-o oarece localitate. Da, putem literar să apreciem spiritul liber al etniei, putem să iubim libertatea ce o primesc prin sânge, putem să iubim muzica lor și chiar nebunia de a fi liberi într-o lume tot mai totalitară. Și totuși regulile unei societăți sunt făcute pentru toți membrii săi. Indiferent de etnie, sex sau orientări religioase. Și aici vine Poliția, ca prim constatator și organ de restabilire a regulilor. Polițistul nu este popă, să te bage sub sutană și să te ierte. Polițistul te somează să respecți legea. Și dacă tu, un puradel cu mustăți sari cu cuțitul la organ, ce-ai vrea să facă polițistul? Să întoarcă și el, ca popă, și celălalt obraz? Nu, prietene, te imobilizează, uzând de toate mijloacele permise de legile în vigoare. Și-atunci nu înţeleg de ce îl înjuraţi pe Berbeceanu care a spus că la violenţă poliţistul trebuie să răspundă la fel? Nicio jigodie ce a transmis declaraţia şefului de cabinet al MAI nu a adăugat şi finalul propoziţiei: proporţional. Exact cum spune legea. Dar este frumos să declarăm că ne ocrotim minorităţile şi să condamnăm poliţistul care nu are altă variantă decât cartuşul.
P.S. Are vreo relevanţă faptul că cele scrise de mine se întâmplă în timpul unei situaţii de urgenţă decretată de statul român?