Alegerile locale au devenit istorie și, cu toate acestea, ele continuă să se afle în atenția liderilor politici. Se fac calcule, se poartă negocieri, se fac compromisuri, doar ca o formațiune sau altă să-și asigure o majoritate stabilă în noul mandat. Acest lucru se datorează faptului că, spre deosebire de alte dăți, în consiliile locale și cele județene au intrat reprezentanții mai multor partide, cu ideologii diferite, cel puțin în teorie.
La nivel central s-a semnat un protocol între PNL și PMP de colaborare și întrajutorare în privința atingerii unor scopuri comune. În aparență lucrurile sunt simple, însă în realitate apar tot felul de probleme. În Caraș-Severin, spre exemplu, PMP a sprijinit PSD în ultimii patru ani la Consiliul Județean, lucru pe care unii lideri liberali nu l-au uitat. Romeo Dunca a lăsat să se înțeleagă că nu va sta la aceeași masă a tratativelor cu președintele PMP, Ionuț Popovici, iar declarațiile lui Marcel Vela la adresa acestuia de-a lungul celor patru ani sunt de notorietate. Pe de altă parte, fără sprijinul PMP, PNL nu va face majoritatea în unele consilii locale.
„Am avut o întâlnire normală cu domnul Vela, amicală, aș putea spune, numai că părerile noastre despre acest protocol se bat cap în cap. Diferența dintre 2016 și 2020 este extrem de mare. În 2016 am avut posibilitatea de a alege noi, la nivel local, iar acum există un protocol semnat la nivel național între liderii celor două formațiuni politice. Astăzi nu PMP este cel care nu respectă protocolul. Președintele Băsescu a spus un lucru pe înțelesul tuturor, acela că PMP nu e nici umbrela, nici pelerina de ploaie a PNL, să facem majorități doar acolo unde ne convine. Ori le facem peste tot, ori ne vedem de drumurile noastre. Liderilor liberali din Caraș-Severin să le intre bine în cap: PMP nu e de vânzare. Noi nu ne traficăm, în sensul că acolo facem majorități, iar dincolo nu.”, afirmă Popovici.
Liderul PMP recunoaște că acest protocol va trebui să cuprindă, în cazul în care va fi încheiat la nivel local, și decizia ca unul dintre cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean să fie de la formațiunea sa. Că va fi el sau alt coleg contează mai puțin.
„Dacă protocolul se încheie și se aplică și în județul nostru, atunci hai să se aplice peste tot, chiar dacă liberalii au majoritate. Să nu uităm că Guvernul Dăncilă a picat cu șapte voturi peste numărul minim de care avea nevoie opoziția la vremea respectivă, iar PMP avea 17 mandate. Logic, fără voturile PMP, Guvernul Dăncilă n-ar fi picat. Investirea Guvernului Orban și implicit a ministrului Vela, din Caraș-Severin, s-a făcut și cu voturile PMP. Revenind în județ, au existat oferte din partea liberalilor, fără ca eu să fiu consultat, ceea ce nu mi se pare normal. Eu voi vorbi cu colegii mei din teritoriu să facă fiecare ce este mai bine pentru comunitatea lui. Există localități în Caraș-Severin unde se poate vorbi doar de trei partide: PNL, PSD și PMP. Dacă nu vor să facă alianțe cu noi, atunci să facă cu PSD, să reînvie USL. Nicio problemă.”, mai spune Ionuț Popovici.